G4Media.ro

Un judecător federal american blochează transferul de deţinuţi transgender în închisori pentru…

Sursa: Pexels.com

Un judecător federal american blochează transferul de deţinuţi transgender în închisori pentru bărbaţi, cerut de Trump printr-un ordin executiv

Un judecător federal american a blocat transferul a 12 deţinuţi transgender în închisori pentru bărbaţi, aşa cum era prevăzut de un ordin executiv al preşedintelui Donald Trump, informează agenția de știri AFP, citatp de Agerpres.

Preşedintele american, care a promis că va pune capăt „delirului transgender”, şi-a intensificat acţiunile împotriva acestora, după întoarcerea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie. El a ordonat autorităţilor să se asigure că „bărbaţii nu sunt ţinuţi în închisorile pentru femei”.

Temându-se că nu vor mai avea acces la tratamentul lor medical, deţinuţii transgender au sesizat justiţia.

Judecătorul federal Royce Lamberth a blocat deja transferul a trei deţinuţi transgender la mijlocul lunii februarie. În decizia sa de luni, el a extins ordinul la alţi nouă deţinuţi, spunând că raţionamentul din spatele primei decizii este „încă valabil”.

Judecătorul Lamberth invocă cel de-al optulea amendament al Constituţiei SUA, care interzice „pedepsele crude şi neobişnuite”.

„Pe scurt, înlăturarea posibilităţii de a găzdui reclamanţii într-o unitate pentru femei, în condiţiile în care s-a stabilit că acea unitate era adecvată conform regimului constituţional şi statutar existent, demonstrează că solicitarea reclamanţilor privind cel de-al optulea amendament are şanse rezonabile de succes”, a scris el în decizia judecătorească consultată de AFP.

Trump a emis, de asemenea, un ordin executiv prin care interzice ceea ce el numeşte „ideologia transgender” în armată, având ca scop excluderea persoanelor transgender – 15.000 din circa două milioane de membri ai serviciului militar – din rândurile armatei.

Un alt ordin executiv prevede tăierea finanţării federale pentru organizaţiile care le permit elevilor transgender să joace în echipele de sport feminine.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...