Un lider al asociației Moldova vrea Autostradă va fi secretar de stat la Ministerul Transporturilor
Adrian Covăsnianu, vicepreședintele asociației „Moldova Vrea Autostradă”, care militează pentru legarea acestei provincii de restul țării prin infrastructură rutieră, va fi numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, potrivit unui anunț al asociației.
Ministerul Trasporturilor este condusă de Cătălin Drulă (USR PLUS), iar Covăsnianu a fost susținut de filial USR PLUS Iași pentru a ocupa această funcție ”ca recunoaștere a importanței pe care dezvoltarea infrastructurii în Moldova o are pentru noul Executiv”, potrivit comunciatului asociației.
Covăsnianu, până în prezent consilier onorific la Ministerul Transporturilor, a fost geograf și proiectant urbanist la compania Habitat Proiect SA Iasi și urmează cursurile doctorale la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. El a absolvit Facultatea de Geografie si Geologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
În postul de consilier onorific al fostului ministru Lucian Bode, rolul lui Covăsnianu a fost de a monitoriza evoluția proiectelor Autostrăzilor A8, A7, A13 și Varianta Ocolitoare Bârlad, în faza de proiectare, avizare și implementare. De asemenea, a participat la discuții operative și ședințe în cadrul CNAIR cu proiectanții de specialitate, autorități centrale și locale.
„Este o funcție care mă onorează și mă responsabilizează în același timp. Voi promova proiectele de infrastructură rutieră și feroviară ale regiunii moldave în strânsă corelație cu politica europeană de transport și MasterPlanul General al Transporturilor”, a declarat Adrian Covăsnianu, potrivit comunicatului citat.
(Foto: Adrian Covasnianu / Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii