G4Media.ro

Un liliac a evadat de la o grădină zoologică din Germania după…

Sursa foto: Pixabay / Kris Dhondt

Un liliac a evadat de la o grădină zoologică din Germania după ce s-a ascuns în hainele unei vizitatoare

O femeie a adus accidental acasă un liliac după o vizită în peştera liliecilor de la Grădina Zoologică din Karlsruhe, un oraş în sud-vestul Germaniei, potrivit DPA.

Atunci când Elina Öfele, în vârstă de 30 de ani, se plimba prin peşteră alături de fiul ei miercurea trecută, unul dintre animale s-a prins fără să fie observat de hainele acesteia.

Femeia a declarat pentru DPA că a observat liliacul abia când a ajuns acasă. Când şi-a dat jacheta jos, liliacul a căzut pe podea, în holul locuinţei sale, transmite Agerpres.

Iniţial, a crezut că era o glumă pusă la cale de soţul ei cu prilejul Halloween. Şi-a dat apoi seama că era vorba despre un animal adevărat. ”M-am speriat, am crezut că animalul e mort”, a spus profesoara de educaţie specială. Dar apoi liliacul s-a mişcat şi chiar a muşcat-o încet de mână.

În aceeaşi zi, Elina Öfele a consultat un expert în lilieci şi i-a oferit liliacului apă cu miere şi jumătate de banană, după care, pe perioada nopţii, l-a pus într-o cutie în baie, unde era cald. A doua zi dimineaţă, soţul şi fiul au dus animalul înapoi la grădina zoologică.

”Am pus liliacul înapoi în peşteră şi este bine”, a spus purtătorul de cuvânt al grădinii zoologice, Timo Deible. Mai multe sute de specii de lilieci trăiesc în acea peşteră, care a fost inaugurată pentru public în 2015, însă niciunul nu a „evadat” în acest fel până acum.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.