Un lot din autostrada Sibiu-Pitești și încă unul din Autostrada de Centură Sud a Capitalei, aproape de semnare
Primul contract pentru proiectarea şi execuţia celei mai aşteptate autostrăzi din România: Sibiu-Pitești, s-ar putea semna duminică, potrivit unor surse G4Media. Este vorba despre contractul pentru realizarea secţiunii 1 Sibiu – Boiţa.
Austriecii de la Porr sunt cei care vor construi această secțiune cu o lungime de circa 14 kilometri. Proiectarea va dura un an, iar lucrările efective 3 ani. Constructorul și-a asumat o garanție a lucrărilor de 10 ani.
Austriecii vor construi acest tronson pentru aproape 613 milioane lei fără TVA, însă, valoarea totală a investiției, care include pe lângă costurile cu proiectarea și construcția efectivă și alte costuri, precum cele referitoare la exproprieri, se ridică la circa 1,13 miliarde lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de Executiv.
Firma austriacă Porr a mai realizat în România lotul 4 al autostrăzii Sebeş – Turda, dat în exploatare anul trecut.
Compania de Drumuri anunța încă de la începutul lunii martie că licitația declanșată în iulie 2017 a fost câștigată de firma austriacă Porr. Rezultatul licitației a fost contestat de firma românească Construcţii Sibiu, care între timp și-a retras plângerea.
O altă piedică în calea semnării contractului a fost înlăturată pe 3 aprilie. În ședința de guvern din acea dată a fost aprobată reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru întreaga autostrada.
Secțiunea 1 Sibiu-Boița va avea o lungime de 14,15 kilometri și 9 structuri de artă (poduri, pasaje sau viaducte). S-a reconfigurat nodul rutier Sibiu existent (la centura municipiului Sibiu) pentru asigurarea relațiilor de trafic fără conflicte cu orașul Sibiu și localitatea Cisnădie cu acces direct în/din DN1 și DJ106D.
Prin nodul rutier Boița se va descărca/încărca cea mai mare parte din traficul de pe relația Râmnicu Vâlcea/Pitești – Sibiu/Deva, astfel pentru acest nod a fost proiectată o descărcare temporară la DN7.
Autostrada Sibiu-Pitești, cel mai mare segment lipsă din Coridorul IV pan-european, care traversează țara de la est la vest, va avea o lungime de 122,11 kilometri. Proiectul a fost împărțit în cinci secțiuni:
- Secțiunea 1 Sibiu – Boița – 14,15 km – contractul se va semna duminică.
- Secțiunea 2 Boița – Cornetu – 30,35 km – lot nescos încă la licitație
- Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni – 37,4 km – lot nescos încă la licitație
- Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș – 9,86 km – licitație lansată în martie 2019
- Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești – 30,35 km – licitație lansată în iulie 2017. Nu avem încă desemnat un constructor
Autostrada Sibiu-Pitești va fi proiectată pentru o viteză de 120 km/h, limita de viteză putând crește la 140 de km/h acolo unde relieful va permite acest lucru.
Lotul 3 din Autostrada de Centură Sud a Capitalei, aproape de semnare. Grecii de la Aktor au probleme de mobilizare pe alt lot de autostradă pe care îl au în lucru.
Un pas important pentru demararea construcției Autostrăzii de Centură Sud se va face, potrivit unor informații G4Media.ro, tot duminică. Se va semna contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3, cu o lungime de 17,5 kilometri.
Contractul a fost scos la licitație în vara lui 2017 și a fost atribuit inițial asocierii UMB-Tehnostrade.
Contestațiile s-au ținut lanț, iar în cele din urmă Curtea de Apel București a obligat CNAIR să reevalueze oferte scoțând din cursă patru candidați (UMB, Porr, Tirrena Scavi și Erbașu) și făcând foarte previzibil rezultatul: Aktor.
Grecii și-au adjudecat în cele din urmă contractul cu suma de 853,42 milioane lei (fără TVA), adică 98,5% din costul estimat.
Nu ar fi primul tronson de autostradă la care ar lucra grecii la noi în țară. Ei au construit și ciotul de 3,3 kilometri prin care autostrada dinspre Ploiești a intrat în Capitală.
Grecii au început lucrările la mica porțiune de autostradă dintre Strada Popasului și Șoseaua Petricani din Capitală în primăvara lui 2016 și ar fi trebuit să le încheie în noiembrie 2017.
Din cauza unor probleme apărute cu expropierea unor imobile, cu relocarea unor stâlpi de electricitate, dar și din cauza slabei mobilizări a grecilor, ciotul de autostradă a fost deschis traficului în decembrie anul trecut. Este prima autostradă care se termină într-o trecere de pietoni.
În februarie pe una dintre bretelele șoselei asfaltul s-a tasat pe o lungime de circa 2 metri. Problema a fost imediat remediată.
Grecii de la Aktor lucrează de circa 4 ani și la construcția a 24 de kilometri din autostrada Sebeș-Turda. Grecii au realizat doar 49% din lucrare.
Anul trecut avansul a fost de doar 5 procente de la 44% la 49%. Și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a arătat nemulțumit de mobilizarea acestora.
Valoarea contractului pentru realizarea lotului 2 din autostrada Sebeș-Turda este de 549,33 milioane lei, fără TVA.
Sursa foto: Ziarul Unirea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii