Un maramureșean a sunat la 112 pentru a anunța că o femeie s-a urcat beată la volan / Era logodnica lui și tocmai îl anunțase că s-au despărțit / Femeia avea 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat
O tânără beată, din Maramureș, a fost prinsă de polițiști la volan după o cursă întinsă pe mai mulți kilometri, scrie Gazeta de Sud.
Aceasta a plecat din casa logodnicului după o ceartă cu acesta, iar bărbatul a anunțat poliția.
Cei doi au băut împreună în noaptea de marți spre miercuri, apoi s-au certat și au rupt logodna. Tânăra nervoasă i-a spus logodnicului că se întoarce la mama ei. În ciuda faptului că ambii ar fi consumat o cantitate importantă de alcool, femeia s-a urcat la volanul autoturismului și a pornit la drum.
Scos din sărite că a fost părăsit, bărbatul a sunat la 112, unde le-a spus polițiștilor că fosta lui iubită s-a urcat beată la volan în Baia Mare și vrea să ajungă până în Boiu Mare, localitate care se află la 45 de kilometri distanță.
Un echipaj al Poliției din Șomcuta Mare a reușit să o găsească pe raza localității Buciumi. Cu sirenele și semnalele luminoase pornite și după o urmărire pe mai mulți kilomtri, polițiștii au reușit să o oblige să oprească.
A fost depistată cu 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii