G4Media.ro

Un mort la Mîkolaiv şi o şcoală distrusă la Harkov cu rachete…

sursa foto: Telegram/ Inspectoratul ucrainean pentru Situații de Urgență

Un mort la Mîkolaiv şi o şcoală distrusă la Harkov cu rachete de tip S-300, în bombardamente vizând mai multe localităţi în sudul Ucrainei

Cel puţin o persoană a fost ucisă la Mîkolaiv, iar o şcoală a fost distrusă la Harkov, în bombardamente ruseşti care au vizat mai multe localităţi din sudul Ucrainei, anunţă sâmbătă autorităţile ucrainene, relatează  news.ro, conform AFP.

Un civil a fost ucis, iar alţ şase au fost răniţi în noaptea de vineri spre sâmbătă în bombardarea unui cartier locuit, la Mîkolaiv (sud), unde mai multe imobile au fost avariate, anunţă sâmbătă într-o postare pe Telegram procurorul regional Vitali Kim.

La Harkov (est), al doilea cel mai important oraş ucrainean, trei rachete de tip S-300 au lovit sâmbătă dimineaţa o şcoală care a luat foc, a anunţat primarul oraşului, Igor Terehov.

Clădirea principală a fost distrusă, potrivit primarului, care publică pe Telegram imagini care surprind clădirea în flăcări.

Nicio informaţie cu privire la eventuale victime nu era disponibilă imediat.

Cel puţin cinci rachete de tip S-300 au fost trase asupra Harkovului în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit guvernatorului regiunii, Oleg Sinegubov.

În regiunea Doneţk – care se află în centrul ofensivei ruseşti în est – autogara şi clădiri din vecinătate au fost avariate într-un atac aerian la Sloviansk, potrivit guvernatorului regional Pavlo Kirilenko.

La Siversk, un centru de prestaţii de servicii sociale a fost avariat fără să se înregistreze victime.

Atacuri au atins localităţile Nikopol şi Cernovogrigorivka, în regiunea Dnepropetrovsk, situată în zona central-estică, fără să facă victime, a anunţat preşedinţia ucraineană.

”Forţe ucrainene au efectuat atacuri ţintite vizând depozite şi poziţii ale personalului militar rus la Ciornobaiivka, Nova Hakovka, Brîlivka şi în zona Berîslav şi Kahovka”, anunţă preşedinţia ucraineană, fără să facă precizări.

Aceste atacuri au loc în cadrul unei contra-ofensive în regiunea Herson – ocupată în mare parte de către Rusia de la începutul războiului.

Forţele ucrainene au înregistrat un succes săptămâna aceasta, după ce au distrus parţial podul strategic Antonivski, la periferia Hersonaului, un punct-cheie de aprovizonare, pentru că este singurul care asigura o legătură între malul de sud al Dnipro şi restul regiunii Herson, relatează news.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. There’s nothing to stop the empire of the bald autocrat 👹🇷🇺

    • Ororile,torturile,sclavagismul si barbarismul impuse cu japca în cel mai inuman mod cu putiintzã .. de acest mafioto kgbist,absolut de nedescris . From KGB with love 👹🇷🇺

  2. Stați puțin… S-300 sunt rachete anti-aeriene trase de la sol (SAM).

    • Da corect, este aiurea sa foloseste rachete de avioane cu incarcatura explozibila mica ca sa ataci tinte pe pamant. Rusii trag cu ce le pica in mana la intamplare. Racheta de 2mil de euro intr-un wc pe plaja…

    • du-te bai vct ca nu intereseaza pe nimeni parerile tale de troll. intreaba la kremlin daca ai neclaritati.

  3. Mujici,
    Sper că „Orgile Tătucului Stalin” sunt bine unse in depozite, că de săptămâna viitoare doar n-o să trageți cu catapulta sau cu praștia !

  4. Într-un război Ucraina se descurca onorabil in fata Federației Sovietice. Din păcate,fără scut antiracheta așa cum are Israelul care face fata lejer atacurilor teroriste palestiniene,Ucraina nu se poate apăra în fața atacurilor teroriste sovietice,pentru că mujicii trimit rachete la întâmplare în zone rezidențiale,și e imposibil sa nu facă victime atâta timp cât rachetele lovesc solul.