G4Media.ro

Un mort şi doisprezece răniţi într-o confruntare dintre suporterii unor cluburi de…

Sursa foto: Pexels/Pexels User

Un mort şi doisprezece răniţi într-o confruntare dintre suporterii unor cluburi de fotbal de primă ligă din Brazilia

O confruntare între zeci de suporteri radicali ai echipelor Palmeiras şi Cruzeiro, din prima ligă a campionatului de fotbal al Braziliei, s-a soldat cu un mort şi doisprezece răniţi, au anunţat duminică surse oficiale, citate de EFE.

Incidentul a avut loc la primele ore ale zilei de duminică pe o autostradă din apropierea municipiului Mairipora, în interiorul statului Sao Paulo, conform Secretariatului Regional de Securitate, care nu a raportat eventuale arestări, notează Agerpres.

În urma anchetei preliminare s-a stabilit că fanii lui Cruzeiro Belo Horizonte au fost victimele unei „ambuscade din partea fanilor ultras ai lui Palmeiras”, conform informaţiilor transmise agenţiei EFE.

Unul dintre vehiculele în care se deplasau a fost incendiat, iar altuia i s-au spart geamurile, precizează presa locală.

Poliţia, care a deschis o anchetă pentru a clarifica motivele şi împrejurările confruntării între cele două tabere, a izolat locul în căutarea probelor.

Un episod similar s-a petrecut în urmă cu aproximativ zece zile, când ultraşii lui Santos au atacat cu pietre un autobuz în care se aflau fani ai formaţiei Athletico Paranaense, care călătoreau spre oraşul Sao Paulo.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează