G4Media.ro

Un neo-zeelandez a început greva foamei, după ce i-a fost respinsă cererea…

Sursa foto: Pixabay

Un neo-zeelandez a început greva foamei, după ce i-a fost respinsă cererea de a petrece perioada de izolare alături de tatăl muribund

Un neo-zeelandez, aflat în carantină, a început greva foamei, după ce i-a fost respinsă cererea de a petrece perioada de izolare alături de tatăl muribund, scrie NZ Herald.

Kurt Lehndorf, care locuieşte în Australia, al cărui tată are cancer, a spus sâmbătă că nu a mâncat şi nici nu a băut nimic de peste 50 de ore.

El a sosit în ţară pe 2 februarie, după ce a aflat că starea de sănătate a tatălui său s-a deteriorat.

„Tatăl meu era un Superman, mă aşteptam să trăiască până la 100 de ani, aşa că să aflu că la 72 de ani este în fază terminală a fost devastator”.

Pe 4 februarie, Lehndorf a afirmat că starea de sănătate a tatălui său s-a înrăutăţit şi atunci a decis să ia atitudine. „Mi-am dat seama în acel moment că trebuie să-mi fac propriul proces, nu aveam prea multe mijloace la dispoziţie, aşa că am decis să fac greva foamei”.

El a subliniat că va face tot ce trebuie pentru a-şi vedea tatăl şi că această grevă a foamei este ultima lui soluţie.

Ca mulţi neo-zeelandezi aflaţi în carantină şi izolare, Lehndorf a cerut să petreacă restul perioadei de carantină în afara programului MIQ (managed isolation and quarantine). Cu toate acestea, i s-a acordat în schimb permisiunea de a-l vizita temporar pe tatăl său, posibil pentru ultima dată.

Dar nu ştie când şi cât timp îşi va putea vedea tatăl. În timp ce prietenii şi familia sunt îngrijoraţi de starea de sănătate a lui Lehndorf, el a spus că aceştia au înţeles de ce a luat atitudine. „Alerg cu adrenalină, ca să fiu cinstit. Sunt bine când stau întins, dar începe să-mi fie sete, să fiu letargic şi să am senzaţie de greaţă”.

Lehndorf a spus că un reprezentant al MIQ i-a spus că va primi un telefon de la managerul unităţii. A fost sunat de asistente pentru a-l întreba cum se simte, dar nu a fost vizitat pentru consultaţie.

Lehndorf a spus că nu se va opri până nu va obţine ceea ce îşi doreşte. „Mi-e ruşine că sunt neo-zeelandez. Abia aştept să arunc paşaportul la gunoi pe aeroportul din Brisbane”.

Un alt caz asemănător este cel al jurnalistei însărcinate Charlotte Bellis din Noua Zeelandă. Bellis a spus că a fost nevoită să se întoarcă în Afganistan după ce nu a putut intra în ţară, din cauza restricţiilor dure anti-Covid de la graniţă. Povestea ei a evidenţiat măsurile dure de la frontieră ale Wellingtonului.

sursa: News.ro, Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Asta inseamna democratie occidentala veritabila. Bravo lor!

  2. Credeti ca la noi e altfel? Mult succes sa obtineti derogare de la DSP sa iesiti din carantina pentru asa ceva…

    • In Romania, au murit si mor in continuare batranii singuri prin spitale pentru ca nu se permite vizitarea lor din cauza de plandemie…

  3. Tara cu pagini la conducere .
    E plina Europa de astfel de ,,guvernanti ” .