Un nou bulevard în București: a fost deschisă circulaţia pe Bd. Valea Largă din sectorul 6. Drumul va facilita accesul dinspre autostrada A1 către sudul Capitalei
Primăria sectorului 6 a inaugurat sâmbătă bulevardul Valea Largă, care va face mai facil accesul dinspre autostrada A1 Bucureşti-Piteşti către zona de sud a Capitalei. Drumul are piste de biciclete, toate utilităţile şi pentru realizarea acestuia a fost nevoie de exproprieri, transmite News.ro.
„Vorbim despre un bulevard modern, cu două benzi pe sens, cu piste de biciclete la standarde de doi metri şi cu trotuare largi. Lungimea este de 1,5 kilometri, aproximativ cât unu sau două tronsoane, chiar, din Prelungirea Ghencea. (…) Va degreva foarte mult cartierul Drumul Taberei şi Valea Oltului, care este paralelă cu acest drum, astfel se va putea ajunge mult mai uşor dinspre autostrada A 1 Piteşti-Bucureşti către zona de sud a oraşului, folosind inclusiv acest bulevard”, a afirmat, sâmbătă, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Acesta a precizat că drumul are canalizare, electricitate, gaze, iluminat stradal şi mobilier stradal.
Pentru realizarea lucrărilor a fost nevoie de exproprieri, a precizat Ciucu.
Drumul a fost finalizat înaintea termenului prevăzut în contract.
Întrebat despre o dispută avută pe tema acestui drum cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care în primă fază nu a semnat un aviz pentru defrişare în acea zonă, Ciprian Ciucu a explicat: „Domnul Nicuşor Dan a înţeles şi a semnat avizul şi, în compensaţie, noi am plantat toţi arborii promişi”.
La inaugurare a participat, alături de Ciprian Ciucu şi candidatul PNL pentru preşedinţia României, Nicolae Ciucă. Potrivit PNL, Valea Largă este primul bulevard construit în Bucureşti după 1989.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank