Un nou consilier la Educație: Marian Staș, colonel în rezervă, autor al cărții “Patologia imposturii curriculare” în care a criticat “anul ratat” în care Anisie era secretar de stat la Educație
Monica Anisie are un nou consilier: Marian Staș. Colonel în rezervă al Armatei Române, absolvent al Academiei Militare, licențiat în matematică la București, cu un masterat la „John F. Kennedy School of Government” și profesor la școala de vară a Harvard Kennedy School, Staș a candidat în 2016 pentru un loc în Senat, fiind susținut în alegerile parlamentare de Sebastian Burduja – șeful PNL Sector 1. Prezent în numeroase dezbateri despre educație, Marian Staș este autorul cărții “2016, anul ratat. Patologia imposturii curriculare” – în care critică programele școlare realizate în mandatul de ministru al lui Adrian Curaj și de secretar de stat pe preuniversitar al Monicăi Anisie.
De precizat că Marian Staș este cel care a anunțat că face parte din echipa ministrului Educației, printr-un mesaj publicat pe Facebook; este al treilea consilier care anunță singur poziția ocupată la Ministerul Educației condus de Monica Anisie, după Daniela Vișoianu și Bogdan Steriopol.
Comentariul ministrulu Educației, Monica Anisie, la anunțul făcut de Staș:
“Revoluția din decembrie l-a prins la ruși. Avea treizeci de ani și se afla la un curs post-universitar de șase luni, despre ingineriile de automatizare a conducerii trupelor, în cadrul Academiei Militare din Sankt Petersburg. A consemnat reflecțiile sale din perioada 15 septembrie 1989 și 15 februarie 1990 într-un jurnal, care a văzut ulterior lumina tiparului la Editura Militară, cu titlul ‘Jurnal în vremuri de furtună’”, scrie Revista Cariere.
În 1998-1999 a făcut programul de studii de master în SUA, în 1999-2001 s-a ocupat de “programul de reconversie profesională a personalului militar disponibilizat din Armata României”, pentru ca în 2001, la vârsta de 40 de ani, să treacă în rezervă.
“A aflat de programul de master între două avioane. Se întorcea din Germania și se pregătea să plece în Ungaria: La aeroport a cumpărat România liberă și, când a deschis-o, a dat peste anunțul despre școala Kennedy”, notează Revista Cariere, care în 2010 a publicat un material pe larg despre Marian Staș.
De precizat că gradul de colonel este cel mai înalt grad de ofițer miliar, și, în Armata Română, inferior doar “generalilor”.
Marian Staș a fost membru al grupului de experți numit în 2016 de Adrian Curaj pentru a lucra la curriculumul de gimnaziu și parte dintre cei care i-au cerut lui Curaj să renunțe la planurile-cadru puse în dezbatere, după cum relata HotNews.ro la acea vreme.
Paradoxal, Marian Staș este astăzi membru al grupului de lucru înființat chiar de Monica Anisie pentru revizuirea planurilor-cadru. “Eu mă ocup, împreună cu doamna Daniela Bogdan și alături de noi este dl decan Lucian Ciolan, dl Staș, experți în educație”, de coordonarea grupului de lucru asupra planurilor-cadru, a declarat pentru Edupedu.ro, în urmă cu o zi, secretarul de stat pe preuniversitar, Luminița Barcari.
Staș devine consilierul Monicăi Anisie, care în 2016 – “anul ratat” din care el descrie “Patologia imposturii curriculare” – era secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar și unul dintre responsabilii pentru curriculumul de gimnaziu.
“Marian Staș s-a ocupat de sistemul informatic al Ministerului Apărării și de reconversia profesională a personalului disponibilizat în perioada 1999-2001”, scria Răzvan Orășanu în 2012, într-un articol în care îl lista printre persoanele pe care le-ar vedea miniștri ai educației.
Este cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București și predă și la programul de vară MPA-MC al Harvard Kennedy School, potrivit www.exelo.ro.
Sursa citată precizează că Staș a fost formator timp de “peste 15 ani, contribuind la rezultatele unor organizații precum: CEZ, ORACLE, SIEMENS, TENARIS, ELECTRICA, APANOVA, ARCELOR MITTAL, PETROM, ISTA, DAAS și RCS&RDS”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii