G4Media.ro

Un nou proiect gigant de eoliene în județul Vaslui: Agenția pentru protecția…

sursa foto: Pexels

Un nou proiect gigant de eoliene în județul Vaslui: Agenția pentru protecția mediului a dat acordul pentru 31 de turbine eoliene

Un alt proiect-gigant de producţie a energiei electrice din surse regenerabile, cu ajutorul a 31 de turbine eoliene, a primit, luni, acordul de mediu pentru a fi amplasate în nordul judeţului Vaslui, informează Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

„La mai puţin de o lună de la emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Parc eolian Hoceni – Dimitrie Cantemir”, care include 31 de turbine de 6,6 MW fiecare, un alt proiect-gigant de producţie a energiei electrice din surse regenerabile a primit, azi, Acord de mediu, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui. Este vorba despre alte 31 de turbine ale Helios & Wind Energy, cu o capacitate totală de 186 MW/ oră, care vor fi amplasate pe 24 de hectare, în cinci localităţi din nordul judeţului. Planurile prevăd construirea unui parc eolian compus din 31 de generatoare electrice eoliene având o putere de 6 MW fiecare, respectiv o putere totală de 186 MW/ oră. Proiectul prevede linii electrice subterane interne de medie tensiune, cu o lungime totală de 48.860 m, căi noi de acces, cu o lungime totală 6.323 m şi platforme tehnologice, cu o suprafaţă totală de 68.591 mp. Fundaţiile turbinelor vor ocupa o suprafaţă totală de 14.012 mp, iar staţiile de transformare şi de stocare vor ocupa aproximativ nouă hectare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit directorului executiv al APM Vaslui, Mihaela Budianu, care a semnat Acordul de mediu pentru noul parc eolian, suprafaţa ocupată permanent de acest proiect este de 240.107 mp (24.01 hectare) şi este defalcată pe raza comunelor Oşeşti, Rebricea, Ştefan cel Mare, Vultureşti şi a oraşului Negreşti, din judeţul Vaslui.

Accesul spre noul parc eolian se va face dinspre drumul judeţean DJ 207, din localitatea Oşeşti, transmite Agerpres.

Emiterea Acordului de mediu pentru acest proiect reprezintă o etapă premergătoare stabilirii condiţiilor şi măsurilor pentru protecţia mediului, care trebuie respectate pentru realizarea acestui parc eolian, înaintea obţinerii Autorizaţiei de mediu.

„Alături de parcul eolian care a primit Acord de mediu în luna aprilie, noul parc aproape că dublează capacitatea de producţie a energiei electrice produsă de vânt, doar în judeţul Vaslui, putând asigura alimentarea cu energie electrică a sute de mii de locuinţe. Conform documentului se recomandă evitarea lucrărilor care generează zgomot ridicat în perioada 15 aprilie – 15 iulie, când este sezonul de cuibărire pentru majoritatea speciilor de păsări. Deşi impactul prognozat este unul nesemnificativ, pentru reducerea la minim a deranjului asupra speciilor de păsări specialiştii noştri recomandă evitarea lucrărilor de amenajarea a drumurilor, fundaţiilor şi platformelor turbinelor precum şi săparea şanţurilor pentru conductorii electrici în această perioadă”, a explicat Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM.

În prezent, în judeţul Vaslui, se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului alte 14 proiecte eoliene menite să valorifice potenţialul eolian al Podişului Moldovei cu consecinţe benefice asupra factorilor de mediu, prin înlocuirea energiei electrice produse în instalaţiile termoenergetice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...