Un nou record mondial pentru cel mai lung zbor fără escală al unui avion comercial. O cursă New York-Sydney a durat 19 ore și 16 minute
Compania australiană Qantas a realizat cel mai lung zbor fără escală din lume cu un avion comercial, care a străbătut distanţa New York – Sydney în peste 19 ore, având la bord 50 de pasageri şi membri ai echipajului, informează DPA şi AFP, preluate de Agerpres.
Această cursă insolită a străbătut distanţa de 16.200 de kilometri care separă cele două oraşe în 19 ore şi 16 minute, au anunţat duminică dimineaţă reprezentanţii companiei Qantas pe Twitter.
Avionul Qantas 7879 a decolat vineri seară de pe aeroportul John F. Kennedy din New York şi a aterizat pe aeroportul Kingsford Smith din Sydney duminică dimineaţă.
Acesta a fost primul dintr-o serie de trei zboruri pe distanţe foarte lungi prevăzute de compania australiană în 2019. Qantas, care va testa şi un zbor direct între Londra şi Sydney, doreşte să opereze zboruri comerciale regulate pe distanţe lungi.
Pentru zborul-test din acest weekend, Qantas a modificat un avion Boeing 787-9 Dreamliner: cabina a fost redusă, pentru a permite ca rezervorul de carburant să fie umplut la capacitate maximă, iar numărul pasagerilor şi cantitatea de bagaje au fost reduse.
40 de pasageri, inclusiv directori ai companiei Qantas, oameni de ştiinţă şi jurnalişti, şi 10 membri ai echipajului s-au aflat la bordul aeronavei.
Patru piloți au lucrat în ture
Potrivit site-ului flightradar24.com, aparatul de zbor a avut la decolare o greutate de 233 de tone, din care 101 de tone de kerosen. Patru piloţi s-au succedat la comenzile avionului în timpul acestui zbor.
Cercetători de la două universităţi australiene s-au aflat la bord pentru a monitoriza felul în care pasagerii au dormit şi s-au hrănit şi pentru a supraveghea nivelul lor de melatonină – „hormonul somnului”.
După îmbarcare, pasagerii au fost invitaţi să îşi potrivească ceasurile după ora din Sydney. Apoi, ei au fost rugaţi să nu adoarmă până la căderea nopţii în partea estică a Australiei. În acest scop, le-au fost propuse exerciţii fizice şi le-au fost servite cafea şi alimente condimentate, într-un avion în care luminile nu au fost oprite. Şase ore mai târziu, pasagerii au primit o masă bogată în glucide, înainte de a fi invitaţi să nu mai consulte ecranele dispozitivelor lor mobile. Luminile din avion au fost stinse, pentru a favoriza somnul.
Gestionarea problemelor legate de fusul orar
Marie Carroll, o cercetătoare de la Universitatea Sydney, care a coordonat experimentul, a explicat pentru AFP că se aşteaptă ca această metodă inovatoare să contribuie la reducerea consecinţelor negative generate de decalajul orar.
„Acest experiment are scopul de a vedea dacă firmele şi companiile aeriene pot să îşi ajusteze orarele de servire a alimentelor, băuturilor, de efectuare a exerciţiilor fizice şi de iluminat, pentru ca pasagerii să fie în concordanţă cu orarul obişnuit al oamenilor din oraşul de destinaţie”, a precizat aceeaşi cercetătoare.
Totuşi, Australian and International Pilots Association (AIPA), sindicatul care îi reprezintă pe piloţii companiei Qantas, s-a declarat îngrijorat în privinţa timpului de odihnă alocat piloţilor pe durata acestui zbor, insistând asupra calităţii somnului, pentru ca performanţele lor să rămână optimale.
Sindicatul menţionat a cerut „un studiu ştiinţific pe termen lung” în privinţa impactului avut de astfel de zboruri asupra echipajelor.
Compania Qantas intenţionează să opereze zboruri comerciale care să conecteze oraşe de pe coasta estică a Australiei – Sydney, Melbourne şi Brisbane – cu New York şi Londra până în 2022. Astfel de zboruri i-ar ajuta pe pasageri să facă o economie de timp de până la patru ore. Anul trecut, Qantas a deschis ruta Perth – Londra, singura legătură aeriană directă dintre Australia şi Europa. În prezent, compania Singapore Airlines asigură cel mai lung zbor comercial fără escală, operat între Singapore şi Newark, ce are o durată de 18 ore şi 30 de minute.
Sursa: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii