Un nou sanctuar pentru urşi, lângă Brașov / Vor fi aduse aici 100 de animale care vor fi hrănite cu ajutorul dronelor / Va costa 10 milioane de euro
Un nou sanctuar pentru 100 de urşi va fi construit lângă Brașov, anunță Ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat de observatornews.ro.
Rezervaţia va fi construită într-o pădure din masivul Postăvarul, lângă Timişul de Sus, şi ar trebui să fie gata până la finalul anului. Sanctuarul va costa aproximativ 10 milioane de euro şi va primi în jur de 100 de animale.
Noul sanctuar va fi construit în apropiere de DN1, între Predeal şi Braşov, pe o suprafață de 68 de hectare, într-o pădure a Regiei Kronstadt, Ocolul Silvic Braşov. În acest moment, lucrările sunt la nivelul săpăturilor şi a consolidărilor pentru fundaţia viitorului gard al fundaţiei.
Rezervaţia va fi supravegheată video, iar hrănirea animalelor se va face printr-un sistem funicular şi prin drone.
„Acel ţarc special de reabilitare presupune interacţiune zero cu oamenii, chiar şi hrănirea acestor urşi făcându-se cu instrumente speciale cu ajutorul cărora mâncarea este trimisă în acel ţarc, fără ca ursului să îi fie teamă de prezenţa omului. Reabilitarea este un proces prin care un urs habituat reuşeşte să renunţe la obiceiurile proaste de a interacţiona cu oamenii şi de a reveni în pădure”, a declarat Mircea Fechet, ministerul Mediului.
Un sanctuar de urşi se află de ani buni şi la Zărneşti. Rezervaţia de acolo este la capacitate maximă cu 123 de animale sălbatice, dar majoritatea animalelor vin din locuri unde au fost abuzate sau închise.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank