G4Media.ro

Un nou scandal de corupție în Ucraina: Doi reprezentanți din Ministerul Apărării,…

sursa foto: Telegram/ SPRAVDI

Un nou scandal de corupție în Ucraina: Doi reprezentanți din Ministerul Apărării, anchetați pentru deturnarea a 6 milioane de euro la cumpărarea unor veste antiglonț de proastă calitate, anunță Parchetul General

Parchetul general ucrainean anunţă luni că i-a informat în mod oficial pe doi reprezentanţi ai Apărării cu privire la o anchetă care îi vizează cu privire la deturnarea câtorva milioane de euro la achiziţionarea unor veste antiglonţ de proastă calitate – un nou scandal de corupţie în Ucraina invadată de Rusia, relatează AFP, citată de News.ro.

Potrivit parchetului, un fost adjunct al ministrului Apărării şi unul dintre colaboratorii acestuia sunt vizaţi de o anchetă cu privire la ”deturnmări de fonduri publice” şi ”fac obiectul unei notificări a suspiciunii”.

Cei doi bărbaţi – ale căror nume nu au fost dezvăluite – au ”comandat în străinătate echipament de protecţie individuală de calitate insuficientă”, pe care l-au plătit în vans integral şi fără să respecte ”procedura de control al calităţii prevăzute”, preciza la începutul lui octombrie Biroul de Anchete de Stat, un organism anticorupţie.

”VIEŢI ÎN PERICOL”

”În consecinţă, Forţele Armate ucrainene au primit veste antiglonţ de proastă calitate, care nu pot fi folosite în luptă fără să pună vieţi în pericol”, denunţa Biroul, care estima atunci frauda la peste şase milioane de euro.

Cei doi bărbaţi – care se află în detenţie – riscă până la 12 ani de închisoare.

Potrivit Biroului de Anchete, aceste deturnări de fonduri reprezintă un nou episod într-un dosar mai amplu – în sumă de 36 de milioane de euro – care vizează contracte de furnizare de muniţie de proastă calitate armatei ucrainene.

Ministerul ucrainean al Apărării a fost zguduit de mai multe cazuri de corupţie de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, lucru care l-a determinat pe Oleksii Reznikov să demisioneze din funcţie în septembrie.

Lupta împotriva corupţiei – endemice în Ucraina – este unul dintre criteriile stabilite de către Uniunea Europeană (UE) în examinarea candidaturii la aderare a Ucrainei, care a primit ajutoare din Occident în valoare de zeci de miliarde de euro de la începutul invaziei ruse.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...