G4Media.ro

Un nou ultimatum dat de ruși soldaților ucraineni din Mariupol pentru a…

sursa foto: captura NExta

Un nou ultimatum dat de ruși soldaților ucraineni din Mariupol pentru a se preda

Ministerul rus al Apărării a dat un nou ultimatum luptătorilor ucraineni care se află în uzina Azovstal din Mariupol, transmite Reuters, citată de BBC.

„Forțele armate ale Rusiei, bazându-se exclusiv pe principii umanitare, propun din nou ca luptătorii batalioanelor naționaliste și mercenarii străini să înceteze operațiunile militare începând cu ora 14.00, ora Moscovei, la 20 aprilie, și să depună armele”, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Nici un singur soldat ucrainean nu a acceptat marți aceeași ofertă, a precizat ministerul într-un comunicat.

Se pare că luptătorii susținuți de Rusia încearcă să ia cu asalt combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, unde se spune că rezistă trupele și civilii ucraineni.

Într-o postare pe Telegram, consiliul municipal din Mariupol a declarat că, în ciuda avantajului numeroaselor trupe rusești din oraș, acestea încă nu au reușit să cucerească Mariupol, astfel că „vor să niveleze” oțelăria.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Așa tovarăș, de asta luptam de doua luni in Ucraina pentru că avem misiunea sfântă de a arata lumii întregi cat de rai sunt muricanii și suntem hotărâți să ne sacrificăm până la capăt în violuri, torturi, execuții, distrugeri civile și chiar distrugerea totală a Ucrainei daca va fi cazul.

  2. Nu știu de ce nu depun armele, dar îți pot spune de ce mujicii tăi dau noi ultimatumuri: pentru că nu sunt în stare să învingă, vor să păcălească.
    Cam cât credeți că mai ține păcăleala, tovarăși?…

  3. Sa se predea ca sa fie deportati in Siberia in gulag? In inteleg perfect de ce nu se predau.

  4. ciolovec, rusnac stupid, asta e minciuna pe ziua de azi? fac americanii mizerii? mai baga o fisa, asta n-a mers.

  5. sigur vor gasi masini de scris dolari si droguri

  6. Pai vor fi deportati in Rusia si folositi ca propaganda. Vor fi plimbati pe la toate televiziunile rusesti, zilnic. E o practica normala in Rusia.

  7. @ Nea Mihai – Cam asta ma gandeam si eu, vaz ca e la moda la rusi ultimatumul continuu

  8. E mai sigur sa lupti decat sa depui armele inca nu ai invatat asta de la scoala sau parintii tai?
    Esti dala functional? nu ai vazut ce au patit cei care nu aveau arme pe mana?
    Sau esti Putin undercover?

  9. Comentariul meu anterior a fost sters.
    Oricum , problema ramane ca :

    1) Ucraina nu ii poate ajuta pe luptatorii din Mariupol si nici pe civili
    2) Rusii au (inca)suficienta putere de foc sa faca praf combinatul de la distanta.

    Pierderile de vieti omenesti (rusi sau ucrainieni,civili sau militari) trebuie evitate.
    Nimeni nu vrea sa intervina pentru ca s-a decis ca strategic vorbind rezistenta la Mariupol valoreaza foarte mult dar nu suficient de mult incat sa fie si alte pierderi (ma refer aici la ambele parti).

    Daca eu as fi in locul rusilor as incerca sa obtin victoria cu cat mai putine pierderi de partea mea (e evident ca de civili nu le pasa).
    De aici poate faza cu ultimatumuri.