G4Media.ro

Un număr de 1.974 de tineri români în vârstă de 18 ani…

Sursa foto: Unsplash / Erik Odiin

Un număr de 1.974 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a explora Europa, prin programul Comisiei Europene „DiscoverEU”

Aproape 2.000 de tineri români vor putea călători în întreaga Europă cu ajutorul permiselor „DiscoverEU”, a anunțat Comisia Europeană (CE), marți, într-un comunicat.

„Un număr de 1.974 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei, pentru a afla lucruri noi despre istoria și despre patrimoniul cultural al acesteia, precum și pentru a cunoaște oameni de pe întreg cuprinsul continentului. Acest lucru se datorează inițiativei „DiscoverEU”, finanțată în cadrul programului Erasmus+.

Cei ale căror cereri din cadrul rundei de înscrieri DiscoverEU din luna octombrie 2023 au fost aprobate primesc astăzi vestea cea bună. Ei vor călători în principal cu trenul, în perioada martie 2024-mai 2025”, se arată în comunicatul CE.

Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie, mai precizează Executivul de la Bruxelles.

„DiscoverEU este o ocazie unică de a realiza o călătorie de neuitat în întreaga Europă, unde fiecare escală creează noi legături între oameni și scoate în evidență numeroasele fațete ale frumuseții Europei.

Tuturor tinerilor exploratori care se lansează în această călătorie remarcabilă le spun: fie ca fiecare loc pe care îl vizitați să vă lărgească orizonturile, fiecare interacțiune să vă îmbogățească spiritul și fiecare întâlnire pe care o veți avea să vă lase o amintire de neuitat!”, a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Iliana Ivanova.

Această rundă de înscrieri DiscoverEU a fost deschisă tinerilor născuți între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2005, atât din statele membre ale UE, cât și din țările asociate Erasmus+. În cadrul acestei runde s-au înscris în total 144.038 de tineri, dintre care 36 318 au fost selectați, precizează CE.

DiscoverEU include și o dimensiune de învățare, cu întâlniri sau sesiuni de informare înaintea plecării, desfășurate în întreaga Europă. Tinerii participanți se pot înscrie în grupul oficial de pe Facebook #DiscoverEU pentru a lua legătura cu comunitatea DiscoverEU.

Mai multe informații privind DiscoverEU și cifrele pe fiecare țară în parte se găsesc în această fișă informativă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Acolo rămân cu Ciordacu la putere

  2. Sper să nu uite să se întoarcă din 4 în 4 ani să voteze pesedeaua