G4Media.ro

Un număr de 446 de permise auto au fost reţinute de poliţişti…

Sursa: G4Media.ro

Un număr de 446 de permise auto au fost reţinute de poliţişti în Ajunul Crăciunului

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 446 de permise, dintre care 74 pentru consum de alcool şi 15 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, şi au retras 207 certificate de înmatriculare, relatează Agerpres.

În Ajunul Crăciunului, structurile MAI au intervenit la 4.992 de evenimente, 3.373 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.619 – situaţiilor de urgenţă.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 5.389 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 1,9 milioane de lei.

Pompierii au efectuat trei controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 lei.

De altfel, pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.370 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 87 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor acestora, au fost salvate 32 de persoane.

La rândul lor, jandarmii montani au salvat 6 persoane aflate în situaţii critice.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore în ţara noastră au intrat 39.282 de mijloace de transport şi 161.643 de persoane, dintre care 10.426 de cetăţeni ucraineni.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...