Un oligarh se plânge: Oleg Deripaska spune că investitorii occidentali nu ar trebui să fie presaţi să-şi vândă afacerile din Rusia
Miliardarul rus Oleg Deripaska a spus că investitorii occidentali nu ar trebui să fie presaţi să-şi vândă activele ruseşti, o practică despre care el a spus că este ”necinstită, lipsită de viziune şi dăunătoare economiei ruse şi celei globale”, transmite Reuters, transmite News.ro.
De când Rusia a invadat Ucraina în 2022, multe companii occidentale au fugit din Rusia şi unele dintre deţinerile lor au fost trecute sub conducerea statului, aliaţii preşedintelui Vladimir Putin dobândind controlul de zi cu zi asupra acestora.
Unii investitori occidentali care au rămas în Rusia spun că au fost supuşi presiunii să vândă, li s-au oferit preţuri avantajoase şi au fost ameninţaţi cu exproprierea efectivă.
”Presarea companiilor străine să-şi vândă activele ruseşti este necinstită, lipsită de viziune şi extrem de dăunătoare economiei – nu numai economiei globale, ci şi a Rusiei”, a declarat Deripaska, citat de ediţia rusă a revistei Forbes, remarci confirmate ca fiind exacte de un purtător de cuvânt al lui Deripaska.
”Este important ca puţinii investitori occidentali care încă mai lucrează în Rusia să rămână proprietarii întreprinderilor lor şi să poată supravieţui acestor vremuri dificile”, a mai spus acesta.
În economia de război a Rusiei, unii oameni de afaceri au devenit miliardari prin achiziţionarea activelor principale ale companiilor occidentale la preţuri extrem de reduse.
De la invadarea Ucrainei, Deripaska însuşi a fost sancţionat de Marea Britanie pentru presupusele sale legături cu Putin.
El a făcut o contestaţie în justiţie împotriva sancţiunilor care, spune el, se bazează pe informaţii false şi calcă în picioare principiile de bază ale dreptului şi justiţiei.
Deripaska, care a studiat fizica la Universitatea din Moscova, s-a extins în comerţul cu metale pe măsură ce Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, făcând avere cumpărând participaţii la fabricile de aluminiu.
Forbes i-a evaluat averea în acest an la 2,8 miliarde de dolari.
El a fondat Basic Element, un grup industrial cu interese în minerit, energie, proprietate şi agricultură, pe baza hrupului Siberian Aluminium (SUAL), care a câştigat controlul asupra unora dintre bijuteriile sectorului post-sovietic al aluminiului.
În 2022, Deripaska a cerut pacea în Ucraina şi consideră războiul drept o tragedie atât pentru poporul rus, cât şi pentru cel ucrainean.
Deripaska a fost, de asemenea, supus sancţiunilor de către Statele Unite, care în 2018 au luat măsuri împotriva lui şi a altor ruşi influenţi pentru că profită de pe urma unui stat rus angajat în ”activităţi maligne” în întreaga lume.
Sancţiunile, o încercare de a pedepsi Moscova pentru presupusa amestecare în alegerile din SUA din 2016, au fost ”nefondate, ridicole şi absurde”, a spus Deripaska la acea vreme.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu