Un pacient de la Spitalul de Psihiatrie din Zărnești a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Toate cadrele medicale vor fi testate / Medicul coordonator: Personalul Secţiei Psihiatrie nu purta echipament minimal de protecţie
Toate cadrele medicale de la Secţia din Zărneşti a Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov sunt izolate şi vor fi testate, luni, privind o posibilă infectare cu COVID-19, după ce un pacient internat în această unitate medicală a fost depistat pozitiv, a declarat duminică managerul Spitalului de Psihiatrie, dr. Nicuşor Bîgiu.
Conform acestuia, pacientul în cauză are ca dată probabilă a contaminării 25 martie şi a început să prezinte simptome şase zile mai târziu, fiind testat şi ulterior confirmat cu coronavirus.
„Ancheta epidemiologică realizată pentru acest caz a constatat, similar situaţiei din Suceava, lipsa de aderenţă a unei părţi a personalului (8 persoane) în privinţa folosirii măştilor şi mănuşilor în data de 30 martie, dar şi anterior, în contextul în care restul personalului (36 de persoane) purta măşti şi mănuşi. Până la acest moment nu a fost identificat un link epidemiologic cu clusterele de vecinătate, fiind vorba, cel mai probabil, de un purtător sănătos al virusului. (…) De luni, 6 aprilie, vom începe testările PCR-RT pentru personalul Secţiei Psihiatrie din Zărneşti, la un laborator privat. Testarea pacienţilor-contacţi, în număr de doi, este la acest moment în curs”, a preciza dr. Bîgiu, într-un comunicat de presă.
În schimb, noul medic coordonator al Secţiei de Psihiatrie Zărneşti, dr. Tiberiu Szasz, precizează, într-un comunicat de presă, că la numirea sa, în 1 aprilie, personalul medical era „nepregătit” şi „nu purta echipament minimal de protecţie”.
„La sosirea mea pe Secţia Cronici a SCPN BV am constatat că personalul este nepregătit în privinţa măsurilor de protecţie şi nu purta echipament minimal de protecţie. Am dispus ca toată lumea să poarte măşti şi mănuşi de protecţie, să fie limitat accesul între secţii. Poarta de acces a spitalului era deschisă, am dispus să fie închisă, să nu intre nimeni, să se facă control strict la uşa de intrare în spital. Am dispus să se limiteze accesul între etajele şi aripile spitalului, supravegherea pacienţilor, a circulaţiei acestora, având în vedere particularităţile patologiei psihiatrice (lipsa conştientizării pericolului actual, colaborarea refractară a unor pacienţi) în contextul afecţiunilor severe pe care la prezintă. (…) Am refăcut graficul de lucru al personalului astfel încât personalul să lucreze in ture mai lungi, aceasta pentru a scădea numărul de intrări şi ieşiri din spital”, a arătat dr. Tiberiu Szasz.
În contextul în care, potrivit unor acuzaţii care au circulat pe o reţea de socializare, noul medic coordonator ar fi convocat întregul personal la o întâlnire deşi exista o suspiciune de infectare cu COVID-19 la un pacient, dr. Szasz a precizat că această întâlnire a durat doar câteva minute şi a avut ca scop „implementarea măsurilor şi regulilor de conduita specială pe care le presupune situaţia actuală”.
„S-a făcut cu personal pe care nu l-am întâlnit anterior, intrat în ture, pentru a conştientiza situaţia actuală, pentru a uni şi linişti personalul care, în condiţiile actuale prezintă un grad de anxietate ridicat în faţa unui pericol iminent”, a precizat dr. Szasz.
În contextul în care Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie Braşov a fost pregătit pentru a putea prelua pacienţi cu forme uşoare şi medii de COVID-19, Compartimentul Psihiatrie Cronici, situat pe strada Mihai Eminescu din municipiul Braşov, a fost mutat în cadrul Secţiei Psihiatrie din Zărneşti.
Protocolul de lucru privind supravegherea, controlul şi limitarea infectării cu COVID-19 la Secţia Psihiatrie din Zărneşti a fost comunicat personalului, sub semnătură, în data de 3 martie, cu triaj obligatoriu al personalului de cel puţin două săptămâni, a precizat dr. Bîgiu.
În urma demisiilor mai multor asistente de la această secţie a spitalului, managerul Bîgiu a decis numirea unui nou medic coordonator, dr. Tiberiu Szasz, în data de 1 aprilie.
Dr. Tiberiu Szasz a fost cel care „a identificat şi investigat cazul pacientului cu COVID-19”, a precizat managerul Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.
Cazul cadrelor medicale de la Secţia din Zărneşti a Spitalului de Psihiatrie vine la doar câteva zile după ce personalul Staţiei Codlea a Serviciului de Ambulanţă Judeţean a fost trimis în izolare, după ce două asistente au fost testate pozitiv cu COVID-19.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii