G4Media.ro

Un palat vechi de 3400 de ani a fost descoperit în Kurdistan…

Un palat vechi de 3400 de ani a fost descoperit în Kurdistan datorită secetei. Clădirea a fost construită de Regatul Mitanni, un stat străvechi al hurienilor

Arheologi germani şi kurzi au descoperit un palat vechi de 3.400 de ani în bazinul unui rezervor din Kurdistanul irakian datorită unei lungi secete, a anunţat joi Universitatea din Tübingen, Germania, relatează dpa, preluuată de Agerpres.

Clădirea, care se întinde pe o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi, a făcut parte din Regatul Mitanni, un stat străvechi al hurienilor în nordul Siriei şi sud-estul Anatoliei, potrivit universităţii germane.

După ce au făcut descoperirea în toamna anului trecut, arheologii au avut doar trei săptămâni la dispoziţie pentru a examina clădirea înainte ca nivelul apei din rezervor să crească din nou.

„Am săpat cât de repede am putut”, a declarat Ivana Puljiz, arheolog de la Universitatea din Tübingen. Pe măsură ce nivelul apei a crescut, clădirea a dispărut din nou complet.

Pereţii, făcuţi din cărămidă de lut, măsoară până la doi metri înălţime şi arheologii au găsit înăuntru picturi murale în culori strălucitoare de roşu şi albastru.

A fost o „senzaţie arheologică”, a spus Puljiz, explicând că astfel de picturi sunt găsite foarte rar.

În interiorul clădirii au fost găsite şi zece texte cu scriere cuneiformă. Unul dintre ele arăta că palatul a fost la un moment dat parte a vechiului oraş Zachiku, a spus Puljiz.

Site-ul aparţine regiunii autonome kurde din nordul Irakului.

Potrivit universităţii, arheologul kurd Hassan Ahmed Kasim consideră că aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri din regiune din ultimele decenii.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. The area had been flooded following the construction of the Mosul Dam in the mid-1980s.

    Archeologists has already discovered the site in 2010, but were unable to excavate it.

    https://www.kurdistan24.net/en/news/b5c8d1a2-f984-432b-8229-cf7839446a60

  2. Zachiku, Puljiz, hurieni, klingonieni…. ha, ha, ha… imi cer scuze pentru ignoranta…

    • “The Mittani Empire is one of the least researched empires of the Ancient Near East,” Ivana Puljiz of the Tübingen Institute for Ancient Near Eastern Studies (IANES) said.
      Deci PULJIZ este numele unui arheolog ! Si nu are decat 3400 de ani !

    • Inteleg ca ai vrut sa fii spiritual, dar mie imi suna a patetism, Mihaita