G4Media.ro

Un pasager a încercat să deschidă uşa pentru ieşire de urgenţă a…

Foto: Avion United Airlines - cont oficial companie

Un pasager a încercat să deschidă uşa pentru ieşire de urgenţă a avionului şi apoi să înjunghie un însoţitor de bord, în timpul unui zbor Los Angeles-Boston

Un pasager al companiei United Airlines a încercat să deschidă uşa pentru ieşire de urgenţă a avionului şi apoi ar fi încercat să înjunghie un însoţitor de bord, în timpul unui zbor de la Los Angeles către Boston. Incidentul a avut loc duminică, iar bărbatul a fost pus luni sub acuzare, relatează televiziunile americane de ştiri, transmite News.ro.

Francisco Severo Torres, în vârstă de 33 de ani, se afla duminică la bordul unui zbor al companiei United Airlines de la Los Angeles la Boston. Cu 45 de minute înainte de aterizare, el a umblat la uşa pentru ieşirea de urgenţă care se află în zona ce desparte clasa întâi de clasa economică.

Echipajul a primit o alarmă că uşa respectivă este dezactivată. Un însoţitor de bord a constatat că mânerul de blocare a uşii fusese mutat din poziţie standard, iar maneta de armare a glisierei de urgenţă fusese mutată în poziţia „dezarmat”. După ce uşa a fost resigilată, o însoţitoare de bord le-a spus colegilor săi că l-a văzut pe Torres lângă uşă şi crede că el a umblat la uşă.

Un însoţitor de bord a mers atunci la Torres pentru a-l confrunta cu faptele, iar acestea i-ar fi răspuns întrebând dacă există camere de luat vederi care să arate că a făcut acest lucru.

Însoţitorii de zbor i-au spus căpitanului avionului că trebuie să aterizeze cât mai repede posibil considerând că Torres reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei zborului.

La scurt timp după aceea, Torres s-a apropiat de aceeaşi uşă, în timp ce doi însoţitori de bord se aflau în apropierea acesteia. Torres s-a năpustit şi l-a lovit pe un însoţitor de bord în gât de trei ori cu o lingură de metal pe care o spărsese intenţionat în baie, ca să o transforme într-un fel de armă.

În cele din urmă, ceilalţi pasageri au intervenit şi Torres a fost imobilizat cu ajutorul altor membri ai echipajului de zbor. El a fost luat în custodie după ce avionul a ajuns la Aeroportul Internaţional Logan din Boston.

Torres le-a spus anchetatorilor că a crezut că unul dintre însoţitori de bord încerca să-l ucidă, aşa că a rupt capătul lingurii în baie înainte de a încerca să deschidă uşa pentru a sări din avion, deşi ştia că vor muri oameni dacă va deschide uşa.

Însoţitorul de zbor – a cărui identitate nu a fost dezvăluită – a declarat poliţiei că nu a fost rănit, potrivit documentelor judiciare.

Bărbatul a fost acuzat de intervenţie asupra membrilor echipajului de zbor şi însoţitorilor de bord făcând uz de armă periculoasă, potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii SUA din Massachusetts, precizează CBS News.

United Airlines a declarat că până la finalizarea anchetei, lui Torres i se va interzice să mai zboare cu această companie. În acelaşi timp, compania a mulţumit pentru „acţiunea rapidă” a echipajului şi a pasagerilor săi, adăugând că „zborul a aterizat în siguranţă şi a fost întâmpinat de forţele de ordine”.

Tânărul riscă o pedeapsă maximă cu închisoarea pe viaţă, dacă va fi condamnat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...