G4Media.ro

Un petrolier cu legături cu Israelul, lovit de o dronă în largul…

sursa foto: Pexels/ Lara Jameson

Un petrolier cu legături cu Israelul, lovit de o dronă în largul zonei de coastă a Indiei/ Nava venea din Arabia Saudită

O dronă a lovit sâmbătă un petrolier, MT Chem Pluto, cu legături cu Israelul şi care navighează sub pavilionul Liberiei, potrivit unor societăţi britanice, la Oceanul Indian, şi a provocat un incendiu, care a cauzat pagube la bord, fără să rănească pe cineva, un atac nerevendicat imediat, în urma unor atacuri huthi la Marea Roşie, în contextul Războiului din Fâşia între Israel şi Hamas, relatează AFP, citată de News.ro.

Incendiul a fost stins rapid, potrivit societăţii britanice de securitate maritimă UKMTO.

Societatea britanică Ambrey a anunţat că ”petrolierul care naviga sub pavilion liberian este afiliat Israelului” şi naviga din Arabia Saudită către India.

Cele două agenţii au anunţat că atacul a avut loc la 200 de mile marine (370 de kilometri) la sud-vest de Veraval, în India.

Marina indiană a anunţat că a răspuns unei solicitări de asistenţă.

”Un avion a fost trimis la faţa locului, a ajuns la navă şi a stabilit securitatea navei şi a echipajului acesteia”, a declarat AFP un reprezentant al marinei indiene.

”O navă de război a Marinei indiene a fost trimisă la faţa locului, pentru a oferi asistenţa necesară”, a adăugat el.

NAVE REDIRECŢIONATE DE COMPANII MARITIME

Responsabilitatea acesteui atac nu a fost revendicată imediat, însă atacul are loc în urma unei serii de atacuri cu dronă şi rachetă, în ultimele săptămâni, ale rebelilor huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, asupra unei căi de navigaţie considerată vitală la Marea Roşie, pe fondul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Iranul a fost acuzat de către Statele unite de faptul că comite atacuri în apropierea apelor sale.

Luna trecută, un cargou israelian a fost avariat într-un presupus atac cu dronă al Gardienilor Revoluţiei Islamice Iraniene (CGRI) la Oceanul Indian, acuză un oficial american.

”Prin continuarea acestor crime, America şi aliaţii săi trebuie să se aşteaptă la naşterea unor noi puteri ale rezistenţei şi închiderea altor căi navigabile”, a ameninţat coordonatorul adjunct al CGRI, Mohammad Reza Naqdi, citat de agenţia iraniană de presă Tasnim.

”Ei ar trebui să se aştepte în curând la închiderea Mării Mediterane, a Gibraltarului şi altor căi navigabile împotriva lor”, ameninţa el.

Atacui vizând transporturi maritime – de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie – au obligat mari companii maritime să-şi redirecţioneze navele către vârful de sud al Africii, în pofida unor costuri cu carburantul mai mari ale unor rute mai lungi.

Rebelii huthi – care deţin controlul asupra unor porţiuni întregi din teritoriul Yemenului, inclusiv asupra capitalei Sanaa – au lansat peste 100 de atacuri cu drone şi rachete, ţintind zece nave comerciale implicând 35 de ţări, potrivit Pentagonului.

Huthi ameninţă că îşi vor continua atacurile atât timp cât în Fâşia Gaza asediată nu vor intra hrană şi medicamente suficiente.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...