G4Media.ro

Un playlist ”sinistru” cu sunete din spaţiu, oferit de NASA de Halloween

Un playlist ”sinistru” cu sunete din spaţiu, oferit de NASA de Halloween

Cutremure de pe Marte, Calea Lactee şi vârtejuri de gaze de pe Jupiter sunt reprezentate prin sunete într-o nouă compilaţie a NASA, intitulată „Sinistre Sounds of the Solar System”, lansată la timp pentru sărbătoarea de Halloween, relatează vineri UPI.

Agenţia spaţială americană şi astronomii au transpus în ultimii ani date provenite de la semnale radio şi alte fenomene în piese audio, însă versiunea recentă cu tematică de Halloween compilează astfel de secvenţe audio într-un mod inedit.

„Sunetele pe care le auziţi au fost transpuse în ceva ce oamenii pot auzi şi aprecia. Nu sunt de fapt sunete pe care universul le emite, ci un mod diferit de a aprecia datele colectate de NASA”, a explicat Kimberly Arcand din cadrul proiectului observatorului Chandra al NASA.

Pe noua listă de piese a NASA pot fi asculte reprezentări ciudate ale unui cutremur pe Marte, înregistrat de modulul robotizat Insight în 2019, sau sunete de la o gaură neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, înregistrate în ultimii ani de observatorul Chandra.

Telescopul Chandra a fost lansat din Florida la bordul navei spaţiale Columbia în 1999.

Interpretările sonore ale datelor prelevate cu instrumente pot ajuta publicul să aprecieze ştiinţa, dar şi oamenii de ştiinţă dornici să identifice tipare şi anomalii conţinute în aceste date, a spus Arcand.

Specialista portoricană în astrofizică Wanda Diaz, care a orbit la vârsta de 20 de ani, a dezvoltat mai multe tehnici de pionierat de observare a datelor astronomice sub formă de sunete.

Sunetele transpuse pe baza datelor prelevate de la găurile negre sau zone îndepărtate din univers pot fi simple informaţii interpretate, însă cele de pe Marte sunt mai apropiate de ceea ce se poate auzi de fapt pe acea planetă, a explicat Mark Panning, seismolog în cadrul la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

Dacă o persoană ar sta în apropierea epicentrului unui cutremur de pe Marte, ar putea auzi de fapt un huruit provenind din sol, a spus Panning. Un asemenea huruit se află în compilaţia „Sinistre Sounds of the Solar System” („Sunete sinistre din sistemul solar”) propusă de NASA cu ocazia sărbătorii de Halloween.

„Dacă datele seismice sunt transformate în sunete, pot exista unele efecte înfiorătoare”, a spus Panning. „Acestea sună însă mai degrabă ca nişte tonuri de bas, deoarece echipamentul nostru este limitat la frecvenţe mai joase”, a adăugat el.

NASA a publicat lista de redare cu aceste sunete pe site-ul Soundcloud, la adresa https://soundcloud.com/nasa/sets/sinister-sounds-of-the-solar

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Doar ca sunetele alea numai sunete nu sunt … „Halloween”, Hail Satan.

    Americanii sunt chiar cel mai retardat popor din istoria omenirii. Acum 200 de ani ardeau femei nevinovate doar pt. ca nu voiau sa inghita mizeria puritanista si acum umbla copii imbracati in tot felul de putreziciuni …

    Nu c-as avea ceva cu ‘sarbatoarea’, doar ca mi se pare dementa totala …

    spotify:track:68d50BYxkfZw7vikajLHE0