Un polițist din București, acuzat de jandarmul cu care patrula că nu a putut interveni la o urgență pentru că s-a dus la pensat
Un polițist de la secția 23 este cercetat disciplinar după ce s-a dus în timpul programului la pensat. Acesta a fost reclamat chiar de colegul său, jandarm, cu care se afla în misiune. Jandarmul susține că nu au putut interveni la un caz tocmai pentru că, în momentul solicitării, omul legii se afla într-un salon de înfrumusețare din zona Dristor, transmite Antena 3.
Conform raportului dat de subofițerul de la Jandarmerie către conducerea Batalionului 1 de Jandarmi, agentul de poliție și-a ignorat atribuțiile de serviciu pentru a merge la salonul de înfrumusețare, pentru a se pensa.
Cele relatate de jandarm au fost confirmate și de cosmeticiana care l-a pensat pe omul legii. În replică, agentul se apără spunând că nu a părăsit nicio clipă zona de patrulare.
UPDATE 11.00 Poliția Capitalei: ”La data de 23 ianuarie a.c., un polițist de la Secția 23 Poliție a făcut demersuri pentru a se programa la un salon de cosmetică, ulterior deplasându-se la acesta în timpul programului de lucru. La nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București s-a declanșat o anchetă internă pentru a stabili toate împrejurările referitoare la acest eveniment.”
Sursa: Antena3.ro
Sursa Foto: stilmasculin.ro/ Ilustrație generică
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii