G4Media.ro

Un pompier din Olt, proaspăt tătic, a renunțat la concediu pentru a-și…

Un pompier din Olt, proaspăt tătic, a renunțat la concediu pentru a-și ajuta colegii în lupta contra coronavirus. ”Nu dau bir cu fugiții, acum când e mai greu!”

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, care are acasă un copil de câteva săptămâni, a renunţat la concediu, pentru a fi alături de colegi, în contextul pandemiei de coronavirus. Cazul său a fost prezentat de purtătorul de cuvânt al instituției, Alin Băsășteanu, pe pagina sa de Facebook.

”#EROUL despre care vreau să vă povestesc astăzi are un copil de doar câteva săptămâni și discuția era legată de concediul paternal. Vreau să-mi cer scuze pentru că am făcut publică o discuție privată, dar, așa cum a spus chiar el, «așa am simțit să fac».” spune Băsășteanu în mesaj.

Pompierul din Olt, care a dorit să rămână anonim, s-a consultat cu soția sa înainte de a lua decizia de a se întoarce la serviciu.

(Sursa foto: Facebook Alin Băsășteanu)

„Recunosc că am un nod în gât și când scriu această postare și chiar dacă îmi doream să îi mulțumesc pentru gestul lui și pentru devotamentul de care dă dovadă, m-am blocat și am putut să-i scriu doar «Corect! O atitudine lăudabilă!» Să-ți asumi orice risc pentru semeni, pentru ȚARA căreia i-ai jurat credință, asta te face #EROU ! Ce privilegiu să lucrez în fiecare zi cu astfel de OAMENI… Reverență pentru cei care în aceste zile au grijă ca noi să fim în siguranță, să beneficiem de asistență medicală, să avem internet, apă, gaze, curent, rafturi pline în magazine, cumpărături online până la ușa casei etc, etc, etc!”, a mai povestit, pe Facebook, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. El spune despre colegul său că este de o modestie ieşită din comun și foarte implicat în toate activităţile. ”Iubeşte meseria asta mai mult ca orice”.

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer

Foto: pompierul din Olt/ Sursa: Facebook Alin Băsășteanu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. sau poate este mai usor sa te lupti cu virusul decat sa schimbi scutece la copil si sa ai nopti nedormite…zic si eu.
    ca altfel daca ar fi sa aleg intre familie si servici…servici imi mai gasesc daca se pune problema asa.

    • Nu credeam niciodata ca unii oameni pot fi atat de josnici. Patetic e putin spus.

    • @Gigi Duru2,
      Asa ma gandeam si eu la adresa pompierului 🙂
      patetismul si josnicia pastreaza-le in familie.