G4Media.ro

Un prahovean a rămas fără permis după ce  etilotestul a indicat 1,78…

Sursa Foto: Ziarul de Iași

Un prahovean a rămas fără permis după ce  etilotestul a indicat 1,78 / Și-a luat actul înapoi în instanță, după ce a demonstrat că nu avea alcool în sânge / Bărbatul ar fi folosit un spray bucal

Un tânăr de 36 de ani din Prahova a putut demonstra în instanță că nu a circulat băut la volan deși a fost oprit de poliție și testat cu un aparat etilotest, având o alcoolemie notată pe aparat de 1,78, relatează Observatorul Prahovean.

Pe 15 noiembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii au tras pe dreapta mașina condusă de tânăr, pe DN1, la Sinaia. După verificarea actelor, oamenii legii au efectuat și o testare cu aparatul etilotest, iar valoarea înregistrată a fost de 1.78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost de acord cu recoltarea probelor biologice, cu atât mai mult cu cât știa că nu a băut alcool înainte de a se urca la volan.

Șoferului i-a fost suspendat dreptul de a conduce încă din seara respectivă, iar dovada eliberată de polițiști nu i-a dat drept de circulație.

Potrivit procedurii aplicată în astfel de situații  „în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.” Totuși, analizele de laborator au arătat că avea valoare 0 de alcool în sânge.

Cazul a ajuns și la Parchet, iar procurorul de caz a decis clasarea în baza rezultatelor analizelor de sânge, probele fiind prelevate, conform procedurilor legale, în prezența polițiștilor.

Astfel, în referatul cu propunere de clasare este precizat faptul că, înainte cu câteva ore să fie oprit în trafic, bărbatul ar fi folosit un spray bucal marca „Cleaner” și că totodată acesta lucrează într-un mediu cu toxicitate ridicată.

Judecătoria Sinaia a dispus vineri, 25 noiembrie, „clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. De art. 336 alin (1) C. pen.”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. In contextul covid si eu imi dau cu alcool pe maini si pe față cu alcool sanitar odată intrat in mașină dacă mă întorc dintr-o comunitate, chiar dacă oricum am stat cu mască. Mereu mi-a fost frică de ce ar putea arăta etilotestul desi eu de la revelionul trecut n-am consumat picătură de alcool.

  2. Interesant. Nu-mi dau seama ce ar putea sa fi facut politistii in cazul asta. Ca na, pana sa se constate ce si cum, omul a ramas fara permis…

  3. Sprayul „Cleaner” este pentru a scapa de THC sau alte substante :)))))))))))

  4. Poliția trebuia să aștepte rezultatele probelor de sânge, nicidecum să sesizeze aiurea parchetul. Omul le-o fi spus „domne n-am băut, uite spray ul”. Da’ Garcea bolovan i-a luat rpd carnetul și i-a făcut dosar.
    Câtă prostie 🤦🤦

    • Serios? Daca opreste politia pe cineva in trafic si il gaseste cu peste 1 la mie alcoolemie, sugerezi ca ar fi bine sa-l lase sa-si vada de drum?
      Probabil trebuie imbunatatite cumva procedurie pentru cazuri din astea. Dar nu prea vad cum.

  5. Fiola alterata,prieten ce trebuia executat,probabil!

  6. Am avut în mașină lichid de parbriz pentru iarnă, din acela în punga de plastic. Punga s-a spart, de la căldură din mașină alcoolul din lichid s-a evaporat în mașină, politia m-a oprit, la alcooltest am suflat inspirând aerul cu alcool din mașină. A reieșit 0,08 alcool în aer. Am mers la spital, rezultat ” alcool absent” în sânge. Doar după 2 săptămâni am avut permisul înapoi. Doamna doctor de la spital a întâlnit cazuri asemenea cu apă de gură cu mentol, bomboane cu mentă… Mai bine de evitat…