Un presupus ofițer de informații rus acuzat de SUA de contrabandă cu electronice și muniții americane în Rusia, extrădat din Estonia
Un presupus ofițer de informații rus acuzat de Statele Unite de contrabandă cu electronice și muniții americane în Rusia a fost extrădat din Estonia, au anunțat procurorii americani, potrivit Sky News.
Vadim Konoschenok este așteptat să facă o primă înfățișare la tribunalul federal din Brooklyn, New York, astăzi.
Procurorii cer ca acesta să fie reținut până la proces, considerând că există riscul ca el să fugă.
Konoschenok a fost reținut de autoritățile estoniene în octombrie 2022 în timp ce încerca să treacă în Rusia transportând 35 de tipuri de semiconductori și componente electronice, dintre care unele erau supuse controalelor de export ale SUA, spun procurorii.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, le-ar fi spus co-conspiratorilor, în comunicări electronice, că percepea o taxă de 10% pentru tranzacționarea de articole controlate.
„Nu pot face mai puțin. Sancțiuni”, a scris el, potrivit procurorilor.
El a fost inculpat inițial în septembrie anul trecut, în timp ce autoritățile americane încercau să intensifice aplicarea controalelor la export și a sancțiunilor menite să împiedice efortul de război al Moscovei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank