Un primar din Cluj susține că s-a descoperit un document din 1267, scris în limba română / În realitate, cel mai vechi document în limba română datează din 1521 / ”De 750 de ani, la Tureni se vorbea deja limba română”

Lucrările de excavații de pe șantierul Drumului Expres A3 – Tureni au dus la descoperirea a două situri arheologice. Au fost găsite aici urmele unor locuințe și un vârf de lancie provenind din secolul al II-lea înainte de Hristos, și vase, gropi de provizii și oase de animale din perioada 106-271 DC.

Descoperirea a fost semnalată inițial de Primăria Tureni, care pe pagina de Facebook a postat un mesaj în care se subliniază că aceste descoperiri arată continuitatea ”populațiilor daco-romane în zona Transilvaniei”.

”Aceste descoperiri, de o importanță fundamentală pentru identitatea românească din Transilvania consființesc, fără echivoc, continuitatea populațiilor daco-romane în zona Transilvaniei! Le mulțumim arheologilor de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj Napoca, pentru munca depusă la descoperirea acestor vestigii! Ca o notă de istorie, prima atestare documentară a comunei Tureni provine din anul 1267, când este menționat numele comunei într-un contract de vânzare-cumpărare a unei livezi! Noile descoperiri arheologice atestă că la Tureni au existat familii, ginte și comunități care au trăit cu mult înainte de secolul I după Christos”, scrie biroul de presă al Comunei Tureni.

Primarul comunei, Daniela Mănăilă, preia mesajul și sugerează că documentul despre care se spune că e prima atestare documentară a localității a fost găsit cu această ocazie și că a fost redactat în limba română.

”Tureniul a fost locuit de daci, apoi și de romani, iar acest lucru a fost reconfirmat de specialiști. Lucrările de descărcare arheologică de pe traseului drumului de legătură între DN1 și A3 au dus la descoperiri extrem de valoroase. (…) Și încă ceva s-a mai descoperit: dovada că aici trăiesc români de sute de ani. Arheologii au găsit un contract de vânzare-cumpărare între doi frați pentru o livadă, datat 1267, scris în limba română. Adică acum mai bine de 750 de ani la Tureni se vorbea deja limba română.

Le mulțumesc arheologilor pentru munca extraordinară pe care o fac și pentru dovezile pe care le găsesc. Știm cine suntem, dar la fel de important este să știm și de unde venim”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

De fapt, la Tureni s-au găsit urme de locuințe și un vârf de lance a cărui vechime a fost estimată din secolul II AC, dar și urme de locuințe romane, vase de provizii romane, gropi de provizii romane și oase de animale. Acest sit arheologic provine din perioada romană, cuprinsă între anii 106 – 271 D.C. (după Christos), conform Primăriei Tureni.

Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, cu litere chirilice, este ”scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, din anul 1521. Documentul a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească.

Textul a fost scris cu litere chirilice și se compune din trei părți: O adresare în slavă (mai precis, medio-bulgară, adică bulgară medievală) a cărei traducere este: ”Înțeleptului și de bun neam și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului, dumisale Hanăș Begner din Brașov, multă sănătate de la Necșul din Câmpulung”. Urmează apoi conținutul scrisorii în limba română, și formula finală, tot în slavă, a cărei traducere este:” Și Dumnezeu să te bucure, amin”.

Ironia face ca numeroase descoperiri arheologice făcute în această zonă, cu ocazia construcției de drumuri să fie analizate la un laborator în Debrecen, Ungaria.

Tot pe traseul Autostrăzii Transilvania, în zona Zalăului, arheologii au descoperit structuri de lemn de aproape 4.000 de ani, aparţinând cel mai probabil unor gropi de provizii, fântâni sau chiar hambare.

„S-a păstrat foarte bine lemnul cu care au fost amenajate aceste structuri. În cazul gropilor de provizii vorbim despre căptuşeala pereţilor cu împletitură, realizate din nuiele de alun, într-o tehnică ce seamănă foarte bine cu cea din care sunt confecţionate coşurile de nuiele din ziua de azi. Această împletitură avea şi rolul de a consolida pereţii gropii, pentru că erau săpate într-un sol destul de afânat, dar şi de a proteja oarecum de asaltul rozătoarelor.

Aici am găsit un obiect care înseamnă foarte bine cu o lopată de lemn cu care, în trecut, oamenii de la ţară obişnuiau să vânture cerealele, pentru a le grăbi uscarea. Acesta ar fi un indiciu că avem de-a face cu nişte structuri pentru păstrarea proviziilor. Am avut oportunitatea de a realiza analize de radiocarbon pentru a stabili vârsta aproximativă sau perioada aproximativă când aceste structuri cu lemn au fost realizate. Analizele au fost procesate la laboratorul din Debreţin şi în cazul a două dintre complexe, au fost datate în plină epoca bronzului, undeva între 1918 şi 1621 înainte de Hristos.

O altă groapă, tot aşa, cu pereţii amenajaţi cu lemn, are o datare care se plasează undeva între secolele VII-VIII, după Hristos, deci în perioada migraţiilor. La ora actuală lucrăm încă împreună cu colegi de la Cluj-Napoca, pedologi şi specialişti în lemnul fosil, pentru a stabili cu exactitate soiul de lemn care a fost folosit, dar mai mult decât atât, să încercăm să elucidăm ce anume a permis păstrarea în condiţii aşa de bune a lemnului, vreme de aproape 4.000 de ani”, a declarat arheologul Ioan Bejinariu pentru Agerpres.