Un primar din Japonia, nevoit să demisioneze după ce şi-a amenajat o saună la birou
Primarul unui oraş din prefectura Osaka din vestul Japoniei a anunţat luni că îşi va da demisia după criticile stârnite de demersul său de a-şi amenaja o saună pentru uz personal chiar lângă birou, informează agenţia Kyodo, citată de Agerpres.
Hiroki Tomita, primarul oraşului Ikeda, a devenit ţinta unor critici intense după ce anul trecut şi-a adus de acasă sauna şi echipamente de gimnastică în clădirea autorităţii guvernamentale. El a argumentat că obiectele îi erau necesare din ”motive medicale”.
Luni, bărbatul în vârstă de 44 de ani a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va demisiona pentru a-şi ”asuma responsabilitatea” după ce programul conducerii oraşului de vaccinare anti-COVID-19 a persoanelor vârstnice este în mare parte finalizat, fără a furniza un calendar specific.
Consiliul oraşului intenţionează să adopte marţi o moţiune de cenzură împotriva lui Tomita în cazul în care edilul nu va da curs unei solicitări de a demisiona formulată luna aceasta de echipa sa de anchetă.
„Dacă (moţiunea este) adoptată, aceasta va conduce la alegeri, punând cetăţenii şi persoanele vârstnice în pericol”, a declarat Tomita.
Comitetul l-a criticat pe primar, aflat în funcţie din aprilie 2019, spunând că a abuzat de biroul oraşului şi a avut un comportament neadecvat faţă de mai mulţi oficiali guvernamentali.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu