G4Media.ro

Un primar din Suceava, reținut din nou, la câteva zile după eliberarea…

Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Un primar din Suceava, reținut din nou, la câteva zile după eliberarea din arest / Este cercetat în două dosare diferite: unul pentru abuz în serviciu, iar altul pentru furt de energie electrică

Primarul comunei Șcheia, din județul Suceava, Vasile Andriciuc, a ajuns din nou în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore, la câteva zile după ce a mai fost reținut pentru 24 de ore în alt dosar, relatează Monitorul de Suceava.

Acum, polițiștii și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au emis trei ordonanțe de reținere în arest, pe numele lui Vasile Andriciuc – tatăl, fiul acestuia, Alin Andriciuc, respectiv pe numele lui Petrică Nemțoi.

Anchetatorii au date că firma care aparține fiului primarului era branșată ilegal la rețeaua de curent electric, în urma unei intervenții neautorizate făcute cu ceva vreme în urmă. În cadrul perchezițiilor din luna august s-au făcut verificări și s-au ridicat probe de la punctul de alimentare de unde ar pleca branșamentul ilegal.

În acest caz ar fi vorba de infracțiuni de abuz în serviciu, furt de energie electrică, respectiv intervenție neautorizată la branșament, această operațiune fiindu-i imputată celui de-al treilea reținut.

Primarul Andriciuc se află deja sub control judiciar de sâmbăta trecută, cu interdicție de a-și exercita funcția de primar.

În dosarul pentru care a fost reținut vinerea trecută, Andriciuc este acuzat de două acte materiale, fapte în care este acuzat tot de abuz în serviciu.

Mai exact, este vorba de infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine, ori pentru altul, un folos necuvenit” în formă continuată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Primarul mafiot e de la PNL (=PSD, aceeasi mizerie).

  2. Asta politician! Promite, ce mai. Are toate atuurile sa ajunga la varful partidului cu asa inceput promitator!

  3. USList ….. cleptoman…..

  4. Și dobânda pe 6 ani de împrumut a României pentru suma de 434 000 lei? Mama lor de scursuri.