G4Media.ro

Un profesor indecis și-a întrebat o fostă elevă dacă să se vaccineze…

Sursa foto: Pixabay

Un profesor indecis și-a întrebat o fostă elevă dacă să se vaccineze anti-COVID. Ce răspuns a primit

“La începutul activității mele profesionale am fost profesorul și dirigintele unei tinere de la Colegiul de Informatică”, scrie un profesor care a dorit să-și păstreze anonimatul și care povestește cum s-a gândit să o întrebe pe fosta sa elevă ce să facă în legătură cu vaccinarea.

Ca tuturor profesorilor din România, în această perioadă școala la care profesează i-a cerut să spună dăcă e dispus sau nu să se vaccineze. Solicitarea a fost făcută de ministerul Educației – Edupedu.ro a scris aici despre acest demers. “Mi s-a solicitat disponibilitatea mea pentru vaccinare și încă nu am oferit un răspuns. Am căutat să mă informez cât mai mult. În zadar. Internetul e fragil. Drept pentru care am încercat varianta umană,” spune cadrul didactic.

Acesta i-a scris fostei sale eleve: „am rugat-o să-mi explice, motiveze ce presupune vaccinarea. Am precizat din capul locului că doresc un răspuns pe limba mea, pământean și să evite termenii medicali”.
Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. prostul se sperie de cuvintele pe care nu le intelege

  2. Un titlu demn de Cancan si nu de G4Media care pretinde a fi serioasa.. Rusine

    • Mai ușor cu pianul pe scări…
      Citește articolul pe edupedu.
      Este un răspuns ca să priceapă „tot prostu” care nu știe limbi străine și nici limbaj specific cum e cu vaccinu’.

  3. Cred ca nu e bine ca G4Media sa derapeze pe contrasens. Mai bine tragem pe dreapta și luam cu totii (redactori și cititori) o pauza. Altfel, după mintea mea, va fi greu de deosebit.

  4. Da puteți să vă vaccinați dragilor. Nu va tine nimeni sa nu o faceți. Eu va dau și vaccinul meu daca aveți nevoie :))))

  5. Gata, m-a convins polologhia acelei dr. Putea fi mai concisa, că doar e medic nu scriitor.

  6. Ca și om educat, mai ales profesor, nu ai voie să fii la un nivel zero în ce privește vaccinurile. Ai fost vaccinat de-a lungul vieții, trebuie să-ți vaccinezi copiii, iar elevii tai sunt vaccinați periodic. Tu acuma ai ajuns să te întrebi ce-i cu asta? Și te ocupi de educația generațiilor următoare?