Un proiect „la cheie” al fostei administrații Mihaiu în Sectorul 2, de creare a Parcului Moroieni pe terenul unei foste pepiniere de arbori, va fi reluat de primarul Hopincă cu o etapă intermediară / USR îl suspectează de tergiversare
Proiectului de amenajare a Parcului Moroieni pe terenul unei foste pepiniere de arbori din cartierul Ion Creangă, inițiativă a fostei administrații din Sectorul 2, care și-a încheiat mandatul anul trecut, urmează să i se adauge o nouă fază de către actualul primar, Rareș Hopincă (PSD). Tot ce mai trebuia făcut ca acest teren să devină parc era ca primăria să intre în posesia lui prin plata exproprierii către proprietar, de 2 milioane de euro, iar apoi se putea trece la amenajare. Acest lucru, care se putea realiza la finalul anului trecut pentru că existau bani cuprinși în buget, nu s-a mai produs.
Tot procesul birocratic a luat 3 ani fostei administrații Mihaiu, iar proiectul de creare a parcului era la final.
Actualul primar Rareș Hopincă a propus o hotărâre de consiliu nouă, lucru care a produs îngrijorare cu privire la intențiile privind cumpărarea și eventual modificarea documentelor deja existente, respectiv cheltuirea suplimentară de bani pentru reluarea studiului de fezabilitate, care deja propune soluții despre cum trebuie să arate parcul.
Deși documentația pentru expropriere a fost completată și aprobată în noiembrie 2024, iar banii au fost alocați încă din octombrie, finalizarea procesului de cumpărare nu a mai avut loc la finalul anului trecut. Și asta în condițiile în care Primăria Sectorului 2 a terminat cu excedent bugetar, cu bani necheltuiți. Întrebat de ce nu s-a făcut plata, primarul Sectorului 2 Rareș Hopincă a răspuns pentru G4Media că documentația pentru expropriere este gata și înaintată Primarului General din noiembrie. „Banii sunt puși în contul de afectatiune specială din octombrie. Procedura trebuie încheiată de Primăria Capitalei”, susține actualul primar.
„Terenul va fi cumpărat, parcul va fi făcut, noi practic vrem să implicăm toată comunitatea într-o dezbatere publică astfel încât să participe și ei la luarea deciziei cu privire la amenajare, cum îl vom amenaja, cu ce tipuri de facilități. Atât vizează, în niciun caz să renunțăm la idee”, mai spune Hopincă pentru G4Media.
Pe de altă parte, implicat în procesul de inițiativă a noului parc, fostul viceprimar USR Andrei Panaitescu suspectează actuala administrație de tergiversarea procedurii și de protejarea unor interese imobiliare. Panaitescu a declarat că primarul Hopincă întârzie achiziționarea terenului, punând sub semnul întrebării angajamentele luate în campania electorală de susținere a proiectelor de amenajare a parcurilor. „Proiectul este lăsat la cheie cu toată documentația gata. A ratat deja ocazia pe bugetul anului trecut să îl exproprieze, deși avea banii. Acum își caută pretext să amâne pe termen nedefinit acest proiect. De ce? Să explice el. Eu nu pot decât să bănuiesc că vrea să omoare acest proiect pentru a proteja interesele imobiliare ale proprietarului actual care vrea să facă acolo blocuri.”, a precizat Panaitescu pentru G4Media.
Proiectul de HOTĂRÂRE pentru aprobarea demersului de identificare şi evaluare a preferinţei cetățenilor cu privire la modul de amenajare a Parcului de la adresa strada Moroieni nr. 56 A, Sector 2, Bucureşti este supus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de joi, 30 ianuarie.
Ce înaintează spre consultare primarul Hopincă
Proiectul ce va fi supus joi, 30 ianuarie, votului, privește consultarea locuitorilor din zonă pe trei variante de amenajare a Parcului Moroieni, înainte ca acesta să fie cumpărat. Așa cum se propune, terenul de 1 hectar, aflat în apropierea Mall Colentina, va fi transformat într-un spațiu verde destinat recreerii și relaxării locuitorilor din zonă. Terenul care urmează să fie amenajat, este fostă pepinieră și este împânzit de diverse specii de arbori: arțar, tei, frasin, etc.. și arbuști care trebuie protejați, spune administrația Sectorului 2 condusă de Rareș Hopincă.
Consultarea vizează trei soluții de amenajare:
- Parc recreativ
- Parc de aventură
- Parc educațional cu elemente de învățare prin joacă și o grădină zoologică/botanică virtuală
Potrivit descrierii, bazat pe realitățile din teren și de condiționările urbanistice, elementele obligatorii ale acestui parc sunt următoarele:
- Green roof și Rain gardens / Sisteme de acoperișuri verzi /Grădini de ploaie
- Zona de odihnă și foișoare
- Spații de joacă pentru grupa 0 – 3 ani
Tot procesul pentru ca o zonă să devină parc poate dura ani de zile.
Evaluarea terenului, precum și studiul de fezabilitate pentru realizarea investiției de către Primăria Sectorului 2 de creare a Parcului Moroieni, pe o suprafață de aproximativ 1 ha, prin cumpărare, au fost realizate în 2023, iar orice reluare a documentelor înseamnă prelungirea realizării parcului.
Bucureștiul deține 7 metri pătrați de spațiu verde pentru fiecare locuitor, lucru care încalcă grav și legislația României care prevede cel puțin 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor. Totodată este cu mult sub limita impusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și de Uniunea Europenă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii