Un ”protest violent și ilegal” a avut loc în fața sediului Partidului Democrat, anunță poliția din Washington/ Manifestanții au cerut încetarea focului în Fâșia Gaza
Poliţia din Washington a anunţat că un protest „violent” a avut loc miercuri în faţa sediului Partidului Democrat din capitala SUA, relatează dpa, citată Agerpres.ro.
Potrivit mass-media, manifestanţii au cerut încetarea focului în Fâşia Gaza. Circa 150 de persoane au protestat „ilegal şi violent” în apropierea Congresului SUA, conform poliţiei Capitoliului.
Unii demonstranţi au fost reţinuţi de poliţie, iar grupul s-a dispersat în cele din urmă. Potrivit presei americane, congresmeni au fost evacuaţi din sediul partidului.
Congresmanul Brad Sherman a declarat că a fost evacuat „după ce protestatari pro-terorişti şi anti-Israel au devenit violenţi, pulverizând cu spray cu piper în direcţia ofiţerilor de poliţie şi încercând să pătrundă în clădire”. El a acuzat, într-un mesaj postat pe reţeaua X (fostă Twitter), că protestatarii sunt „pro-Hamas”.
Manifestanţii au acuzat însă poliţia că a folosit violenţa. Organizaţia evreiască IfNotNow a scris pe X că poliţia Capitoliului a folosit spray cu piper şi a postat o fotografie a unui spray folosit de un poliţist.
Poliţia a anunţat că şase ofiţeri au fost răniţi şi au primit îngrijiri medicale.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu