Un raport al serviciilor de informații americane, citat de Wall Street Jounal, redeschide dezbaterea privind originea SARS-COV-2: Trei cercetători de la un laborator de virologie din Wuhan s-ar fi îmbolnăvit în noiembrie 2019
Trei cercetători de la un laborator de virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit cu simptome suficient de grave încât să meargă la spital, în noiembrie 2019, a relatat duminică Wall Street Journal, citând un raport al serviciilor de informaţii ale SUA, transmit Reuters, dpa şi EFE, citate de Agerpres.
Raportul, despre care nu s-a aflat până acum, ar putea alimenta apelurile la extinderea investigaţiilor asupra teoriei că noul coronavirus a „scăpat” dintr-un laborator chinezesc, cu toate că grupul de experţi ai OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) care au vizitat China la începutul acestui an au afirmat că această versiune este „extrem de improbabilă”, menţionează dpa.
Informaţia vine în contextul în care OMS are prevăzută săptămâna aceasta o şedinţă la care ar urma să se discute despre următoarea etapă a anchetei privind originea noului coronavirus.
În ianuarie, în ultimele zile ale administraţiei preşedintelui Donald Trump, o „fişă informativă” a Departamentului de Stat a indicat că în toamna lui 2019 mai mulţi cercetători de la Institutul de virologie din Wuhan (WIV) au prezentat simptome corespunzătoare atât COVID-19 cât şi altor afecţiuni sezoniere comune.
Documentul serviciilor de informaţii prezintă mai detaliat numărul celor care s-au îmbolnăvit, momentul şi vizitele lor la spital.
Un oficial citat de Wall Street Journal a menţionat că aceste informaţii trebuie investigate mai în profunzime, iar altul a notat că, deşi informaţiile sunt „precise”, nu se explică de ce s-au îmbolnăvit respectivii cercetători.
Administraţia Trump a susţinut teoria că virusul a pornit dintr-un laborator din Wuhan, în timp ce administraţia noului preşedinte democrat Joe Biden a făcut apel la strângerea de dovezi suplimentare, înainte de a se trage concluzii privind originea virusului.
După vizita în Wuhan, echipa de cercetători ai OMS nu a ajuns la o concluzie definitivă în acest sens. China, care a raportat primele cazuri de îmbolnăvire la sfârşitul lui 2019, a respins teoria că virusul ar fi scăpat dintr-un laborator.
Sursa foto: Imperial College Londra
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii