Un regat pentru Împărat

Nimeni nu știe în acest moment dacă șantajul de stat practicat de Klaus Iohannis cu liderii NATO a dat sau nu rezultate. Președintele României a anunțat joi că a informat Alianța despre retragerea sa din cursa pentru șefia NATO încă de la sfârșitul săptămânii trecute. Este neclar dacă a făcut-o conștient că nu mai are nicio șansă în fața lui Mark Rutte sau abia după ce a primit garanții că va primi, în schimbul retragerii, o funcție importantă în UE.

Cert este că președintele Iohannis a avertizat din nou, în ziua în care și-a anunțat ieșirea din cursa pentru NATO, că „nu e posibil ca vreun stat membru să fie ignorat, marginalizat sau neimplicat în aceste negocieri și, dacă așa s-ar fi întâmplat, ar trebui corectat”. Iohannis s-a referit, evident, la împărțirea funcțiilor de top din UE, operațiune în plină desfășurare după alegerile europarlamentare. În traducere liberă: Vreau la Bruxelles.

Lumea diplomatică este nedumerită. Orice discuție despre Klaus Iohannis începe și se termină cu aluzii la comportamentul său de monarh, pasionat de lux, de călătorii cu avioane private, de golf, de confortul personal. Cu toții i-au remarcat absențele lungi din spațiul public, tăcerile adânci în momente de criză și, în general, dezinteresul față de problemele țării sale. Următoarele întrebări vin natural: De ce crede Klaus Iohannis că merită o funcție atât de importantă precum șefia NATO, șefia Comisiei Europene, șefia Consiliului European, Înalt Reprezentant pentru politica externă a UE, șeful Băncii Europene de Investiții, emisar special pentru Ucraina sau orice altă funcție importantă la Bruxelles? Care sunt meritele sale ca șef de stat, după două mandate în România? Ce moștenire lasă la capătul celor zece ani petrecuți la Cotroceni?

Fără îndoială, președintele Klaus Iohannis supralicitează în aceste negocieri rolul României în contextul războiului din Ucraina, poziția predictibilă a Bucureștiului, loialitatea sa față de proiectul european și față de aliații americani. Aici nu ar fi nimic de obiectat, numai că această imagine ascunde imperfecțiuni grave dacă este privită mai atent. Klaus Iohannis lasă în urmă o țară aflată în dificultate la aproape toți indicatorii: politic, a promovat impostori, mediocrități și nulități; economic, în pragul unei crize bugetare. La Comisia Europeană s-au aprins deja toate becurile roșii. Curg avertismentele legate de creșterea deficitului bugetar și întârzierea reformelor. Marele proiect prezidențial „România Educată” este un lamentabil eșec. La capitolul parlamentarism, justiție, presă, și alți piloni importanți ai statului de drept – catastrofă. Ce să caute Klaus Iohannis la Bruxelles cu acest CV dezonorant?

O influentă publicație germană descrie un Klaus Iohannis prea puțin neamț, mai degrabă un prinț balcanic cam împiedicat: „Iohannis nu acordă aproape niciun interviu, este considerat stângaci din punct de vedere retoric și se simte mai confortabil în discuții de culise, în spatele ușilor închise, decât pe o scenă deschisă”. Pentru reporterul Frankfurter Allgemeine Zeitung, „este îndoielnic dacă Iohannis ar fi chiar la înălțimea exigențelor unei funcții europene de top”.

Cu toate acestea, statul român trage tare de cel puțin un an să-i găsească Împăratului de la București un nou regat după ce ușile Palatului Cotroceni se vor închide în urma lui la capătul celor zece ani de somn profund. Dacă va reuși, va fi un exemplu de prost augur la Bruxelles: nu contează ce ai făcut pentru țara ta, ci cum a negociat țara ta pentru interesul tău personal.

Comportamentul lui Klaus Iohannis se încadrează în orice lectură a Constituției la abuz de putere. Totul pentru el, nimic pentru țară. Nu am aflat nici până azi ce a obținut România din șantajarea NATO cu o candidatură ridicolă, care n-a fost convenită nici cu americanii, nici cu britancii, nici cu europenii. Dimpotrivă, acest încurcă-lume din România, trezit brusc din somn, i-a exasperat pe toți.

Din păcate, el nu mai poate fi suspendat în ultimele șase luni de mandat. În realitate, Împăratul s-a autosuspendat demult de la exercitarea atribuțiilor prezidențiale. În micul său regat de la marginea Imperiului, Împăratul a dormit un deceniu visând la ziua în care își va așeza pe cap o coroană mai mare.