Un regres democratic. De ce vă ascundeți, domnule președinte?

Au mai rămas trei zile din cea mai rușinoasă, nefirească și anostă campanie electorală de după 89. Vă amintiți cumva de alegeri prezidențiale fără emisiuni de dezbateri cu principalii candidați?

Mai cunoașteți o țară din UE în care președintele în funcție pretinde al doilea mandat, dar refuză să se prezinte în fața alegătorilor săi, evită confruntarea cu rivalii, nu acordă niciun interviu, nu organizează nici o conferință de presă pe toată durata campaniei și se prezintă în spațiul public doar în medii perfect controlate?

Cum e posibil ca până și o mediocritate ridicolă ca Viorica Dăncilă, expertă în gafe de exprimare, să-l provoace pe șeful statului la o confruntare unu la unu și să râdă de lașitatea lui? Cum este posibil ca Dan Barna, candidatul USR/PLUS, să amenințe că va organiza un fel de dezbatere a ofertei sale de candidat cu publicul pe Facebook, dat fiind că alt tip de dezbatere nu există în societate pe tema ofertei candidaților la prezidențiale?

Cum am ajuns la un simulacrul de campanie în 2019? În primul rând, din cauza principalului candidat, Klaus Iohannis, care deși pare prezent, este absent. Îl vedem, dar nu e. Iese peste tot, dar participă numai la evenimente perfect regizate unde recită un text electoral, apoi pleacă. Frică de propriile slăbiciuni, neîncredere, camuflarea golurilor de lider, aroganța candidatului cu prima șansă, comoditate maximă, din toate câte puțin? Greu de spus.

Cert este că fuga de confruntare marchează însă un regres democratic major. Prin acest comportament inacceptabil într-o democrație, președintele Klaus Iohannis, cotat cu prima șansă în sondaje, dorește evident să elimine orice riscuri potențiale.

Așa marcăm  30 de ani scurși de la căderea comunismului, cu butaforie politică? Nu există alegeri cu adevărat democratice fără ceea ce americanii numesc accountability. O Românie normală nu înseamnă o Românie tăcută, moartă, cu politicieni plutind suveran pe deasupra alegătorilor.

Aleșii sunt chemați să dea socoteală în fața cetățenilor atunci când le cer votul. Într-o campanie electorală cu adevărat normală, candidații își testează abilitățile de conducători, talentul și viziunea politică. Alegerile prezidențiale sunt despre persoane, mai puțin despre proiecte și programe. Suntem chemați să alegem oameni, nu partide.

Noi, jurnaliștii, avem datoria să le chestionăm mandatul sau promisiunile, să le cerem explicații pentru comportamentul lor în serviciul public, pentru ce au făcut bine sau prost ca lideri politici, iar ei au obligația să răspundă. Nu nouă, ci alegătorilor, plătitorilor de taxe, celor cărora le cer din nou încrederea.

Cel mai important moment într-o democrație sunt alegerile, esența democrației. Ele pot fi viciate în diferite moduri, prin furt grosolan de voturi, prin manipulări mediatice sau pe nesimțite, prin mimarea competiției. În absența competiției reale, care presupune confruntare, dezbatere de idei și transparență, alegătorii ratează ocazia să vadă adevărata față a candidaților.

Primesc în schimb pe toată durata campaniei electorale, când ar trebui să-și cunoască mai bine candidații pentru a alege în cunoștință de cauză, o hologramă, un produs de laborator, imaginea cosmetizată a pretendenților la cea mai importantă funcție din stat. În acest fel, alegerea finală este viciată.

Altă distorisiune a fost strădania președintelui Klaus Iohannis de a intra în turul doi cu Viorica Dăncilă, candidatul unui partid care pentru tot ce a făcut trebuie trimis la coșul de gunoi al istoriei, nu ținut artificial în viață doar pentru a livra o pradă ușoară pentru turul doi.

Singurul câștig real al campaniei este retragerea mogulilor din ringul de box, odată cu pugiliștii. Televiziunile de știri nu doar că n-au mai găzduit dezbateri între candidați, dar n-au mai lansat atacuri sub centură, cu așa-zise anchete despre principalii candidați, pe scurt au renunțat la pretențiile de jucători.

În loc de concluzie, să nu ne mirăm că societatea civilă a ajuns să se întrebe cu justificată ironie dacă în 2019 România alege monarh sau președinte.

Președintele Klaus Iohannis și PNL au reușit să evacueze de la putere un partid profund nociv pentru democrație și au un merit indiscutabil că au denunțat derapajele democratice majore ale PSD-ului sub Liviu Dragnea sau Viorica Dăncilă. Dar acest progres democratic semnificativ vine la pachet cu un regres masiv pe toată durata unei campanii electorale mimate.

Frica de reflectoare, până la urmă de adevăr, spune ceva despre reflexul vechilor politicieni de a exercita puterea într-un mod supărător, la limită.

Citește și

Paradoxul lui Iohannis