Un rover chinez trimis pe Marte aduce noi dovezi despre existența oceanelor antice pe planetă

Marte ar fi putut avea un ocean cu valuri care se izbeau de plaje nisipoase acum 3,6 miliarde de ani, conform unei noi cercetări. Roverul chinezesc Zhurong și radarul său de penetrare a solului au detectat posibilele linii de coastă antice în perioada în care a operat, între mai 2021 și mai 2022, relatează CNN.

Roverul a aterizat în Utopia Planitia, o câmpie aflată în cel mai mare bazin de impact cunoscut de pe Marte, în apropierea unei serii de creste din emisfera nordică a planetei. Oamenii de știință s-au întrebat de mult timp dacă aceste creste ar putea reprezenta rămășițele unei linii de coastă, iar Zhurong a fost trimis să caute dovezi ale existenței apei antice.

Studiul, bazat pe datele colectate de Zhurong și radarul său, care a analizat straturile ascunse de rocă de sub suprafață, a fost publicat luni în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

„Descoperim locuri pe Marte care arătau odinioară ca plaje antice și delte de râuri”, a declarat coautorul studiului, Benjamin Cardenas, profesor asistent de geologie în departamentul de geoștiințe de la Penn State, într-un comunicat. „Am găsit dovezi ale vântului, ale valurilor, ale unei abundențe de nisip – o plajă perfectă pentru vacanță.”

Mai mult decât atât, este posibil ca mediul marțian să fi fost cald și umed timp de zeci de milioane de ani mai mult decât se credea anterior, au scris autorii studiului.

Aceste revelații aduc noi dovezi că Marte a avut cândva un climat mai cald și mai umed, precum și un ocean care acoperea o treime din suprafața planetei – condiții care ar fi putut crea un mediu propice pentru viață.

Căutarea oceanului antic de pe Marte

În anii 1970, misiunile NASA Mariner 9 și Viking 2 au fost primele care au observat caracteristici ce sugerau existența unui ocean antic pe Marte.

Utopia Planitia datează din perioada Hesperiană, adică acum 3,7 – 3 miliarde de ani, și nu prezintă dovezi abundente ale prezenței apei, spre deosebire de regiunile mai vechi ale planetei, a precizat Aaron Cavosie, om de știință planetar și lector principal la Centrul pentru Știința și Tehnologia Spațiului de la Universitatea Curtin din Perth, Australia. Cavosie nu a fost implicat în acest nou studiu.

„Sonda orbitală Mariner 9 a fotografiat pentru prima dată canioane uriașe pe suprafața Hesperiană a lui Marte în anii ’70, dar acestea sunt în general considerate ca fiind rezultatul unor izbucniri catastrofale ale apei subterane la suprafață, mai degrabă decât dovezi ale apei stătătoare”, a explicat Cavosie. „Ideea este că, până la acel moment, clima lui Marte se răcise și suprafața devenise aridă.”

Mai multe sonde spațiale au surprins observații care sugerează că mare parte din apa de pe Marte s-a pierdut în spațiu pe măsură ce atmosfera planetei s-a subțiat – astronomii încă investighează cauzele acestei transformări dramatice. Pe măsură ce planeta s-a răcit, o parte din apă s-a retras probabil în subteran sub formă de gheață sau s-a combinat cu rocile pentru a forma minerale.

Imaginile capturate de Viking au evidențiat ceea ce părea a fi o linie de coastă în emisfera nordică. Însă, spre deosebire de liniile de coastă drepte de pe Pământ, această formațiune marțiană era neregulată, cu diferențe de altitudine de până la 10 kilometri.

Coautorul studiului, Michael Manga, profesor de științe ale Pământului și planetare la Universitatea din California, Berkeley, și colegii săi au sugerat anterior că activitatea vulcanică din regiune, precum și schimbarea axei de rotație a lui Marte, au alterat linia de coastă, făcând-o inegală de-a lungul timpului.

„Deoarece axa de rotație a lui Marte s-a schimbat, și forma planetei s-a modificat. Astfel, ceea ce era odată plat nu mai este”, a explicat Manga.

Dar ceea ce oamenii de știință aveau cel mai mult nevoie pentru a-și confirma teoriile erau observațiile realizate direct la sol – sau, în acest caz, urmele lăsate de un rover, a spus Cavosie. Zhurong putea determina dacă straturile de rocă îngropate în Utopia Planitia erau vulcanice sau conțineau sedimente caracteristice unui ocean.

Înclinarea unei linii de coastă

După aterizare, Zhurong a călătorit de-a lungul crestelor din Utopia Planitia, colectând date despre structurile aflate până la 80 de metri sub suprafață.

Între 10 și 35 de metri adâncime, radarul roverului a detectat structuri sedimentare similare cu plajele stratificate de pe Pământ, având o înclinare de 14,5 grade. De asemenea, radarul a măsurat dimensiunea particulelor, care corespundeau cu cea a granulelor de nisip.

„Structurile nu seamănă cu dunele de nisip”, a spus Manga. „Nu par a fi un crater de impact. Nu seamănă cu fluxurile de lavă. Așa că ne-am gândit la oceane. Orientarea acestor caracteristici este paralelă cu ceea ce ar fi fost linia de coastă.”

Aceste structuri se aseamănă puternic cu depozitele sedimentare costiere de pe Pământ, cum ar fi cele din Golful Bengal, formate în urma existenței unui ocean stabil pe termen lung, au declarat autorii studiului.

Echipa crede că roverul a descoperit „depozite de țărm”, care se formează pe parcursul a milioane de ani pe măsură ce sedimentele transportate de maree și valuri se depun în pantă spre un ocean.

„Acest lucru ne-a atras imediat atenția, deoarece sugerează existența valurilor, ceea ce înseamnă că a existat o interfață dinamică între aer și apă”, a spus Cardenas. „Dacă ne uităm la locul unde s-a dezvoltat cea mai timpurie viață de pe Pământ, a fost în interacțiunea dintre oceane și uscat. Aceasta ne oferă o imagine a unor medii străvechi locuibile, capabile să susțină condiții favorabile vieții microbiene.”

Râurile ar fi putut contribui la transportul sedimentelor în ocean, care apoi au fost distribuite de valuri pentru a forma plaje. Rocile sedimentare, canalele sculptate și chiar rămășițele unei delte de râu studiate de roverul Perseverance al NASA au arătat cum apa a modelat odinioară peisajul marțian.

După ce oceanul s-a evaporat, plajele au fost probabil acoperite de erupții vulcanice și de material rezultat din furtunile de praf, ceea ce a dus la conservarea liniei de coastă, a spus Cardenas.

„Este întotdeauna o provocare să înțelegem cum ar putea fi alterate sau complet șterse dovezile unui ocean de-a lungul a 3,5 miliarde de ani de eroziune pe Marte”, a spus el. „Dar nu și în cazul acestor depozite. Acesta este un set de date foarte special.”

Acum, echipa vrea să determine înălțimea valurilor și mareelor din acest ocean, cât timp a persistat și dacă a oferit un mediu potențial locuibil, a spus Manga.