G4Media.ro

Un scurtmetraj românesc, selectat într-o secţiune a Festivalului Cannes 2021 / „Prin…

Sursa foto: Festival de Cannes / Facebook

Un scurtmetraj românesc, selectat într-o secţiune a Festivalului Cannes 2021 / „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, regizat de o studentă a UNATC București

Scurtmetrajul românesc „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, regizat de Carina-Gabriela Daşoveanu, a fost selectat în secţiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat marţi organizatorii evenimentului, relatează Agerpres.

Organizatorii au anunţat marţi şi juriul secţiunii Cinefondation şi de scurtmetraje, care va fi alcătuit din şase cineaşti: Kaouther Ben Hania (regizoare, scenaristă – Tunisia), Tuva Novotny (regizoare, scenaristă, actriţă – Suedia), Alice Winocour (regizoare, scenaristă – Franţa), Sameh Alaa (regizor, producător, scenarist – Egipt), Carlos Muguiro (cineast, profesor universitar – Spania) şi Nicolas Pariser (regizor, scenarist – Franţa).

Juriul va avea misiunea de a atribui trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj unuia dintre cele 10 filme incluse în competiţie şi de a decerna cele trei premii ale secţiunii Cinefondation pentru cele mai bune pelicule dintre cele 17 filme selectate şi realizate de studenţi ai unor şcoli de film. La fel ca anul trecut, juriul nu va avea un preşedinte, iar componenţa sa este paritară: trei femei şi trei bărbaţi.

Competiţia de scurtmetraje:

În acest an, comitetul de selecţie a vizionat 3.739 de scurtmetraje propuse. Competiţia de scurtmetraje din 2021 este compusă din 10 filme provenite din ţările următoare: Brazilia (două producţii), Danemarca, China, Franţa, Hong Kong, Iran, Portugalia şi, pentru prima dată în selecţia acestei secţiuni, Kosovo şi Macedonia de Nord.

Aceste filme vor fi prezentate pe 16 iulie 2021 şi vor concura pentru trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj, care va fi decernat în timpul ceremoniei de închidere a celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de la Cannes, sâmbătă, 17 iulie 2021.

Selecţia Cinefondation:

Pentru cea de-a 24-a ediţie a selecţiei Cinefondation, organizatorii de la Cannes au invitat 17 cineaşti: opt femei şi nouă bărbaţi. Cele 13 filme de ficţiune şi patru animaţii au fost alese dintre cele 1.835 de scurtmetraje propuse de şcolile de film din lumea întreagă. Patru şcoli de film se vor afla la prima lor prezenţă în selecţia Cinefondation.

România va fi reprezentată de scurtmetrajul „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, regizat de Carina-Gabriela Daşoveanu, studentă la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Juriul va acorda premiile secţiunii Cinefondation într-o ceremonie care va preceda proiecţia filmelor câştigătoare, joi, 15 iulie, în sala Bunuel din Palais des Festivals et des Congres din Cannes.

Secţiunea Cinefondation, care prezintă filme scurte produse de studenţi ai unor universităţi cu profil cinematografic din lumea întreagă, a reprezentat începând din 1998 o veritabilă pepinieră pentru generaţii de cineaşti talentaţi, precum Emmanuelle Bercot, Deniz Gamze Erguven, Kornel Mundruczo, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Asif Kapadia, Dani Rosenberg şi Nadav Lapid.

Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 6-17 iulie.

Sursa: Agerpres / Sursa foto: Festival de Cannes / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Hai sa ne lăudăm că tot nimic nu luam. Ca de obicei.