Un secol de la înființarea Institutului de Speologie din Cluj, prin venirea lui Emil Racoviță de la Sorbona. Daniel David: UBB relansează cercetările multidisciplinare asupra naturii/științelor vieții
“Anul 2020 marchează împlinirea unui secol de la venirea lui Emil G. Racoviță la Universitatea din Cluj, de la Universitatea Sorbona, unde își câștigase deja un renume mondial în biologie, fiind primul naturalist care a cercetat, dincolo de cercul Polar Austral, între anii 1897-1899, lumea vie a Antarticii ca membru al expediției ‘Belgica’, dedicându-se, în anii următori, studiului vieții subterane din peșterile europene, punând bazele Biospeologiei integrate”, informează Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Daniel David, rectorul universității clujene, anunță că în “Anul Centenar Emil Racoviță” Universitatea Babeș-Bolyai va relansa cercetările “multidisciplinare asupra naturii/științelor vieții, în spiritul integrativ al savantului”.
UBB amintește că după ce Emil Racoviță a fost nominalizat ca profesor al Universității din Cluj prin Decretul regal din 2 februarie 1920, Camera Deputaților și Senatul au votat Legea de înființare a Institutului de Speologie din Cluj, promulgată în data de 26 aprilie 1920.
Sursa foto: emil-racovita.speosub.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu