
Un sibian a așteptat zece ore în curtea spitalului județean, după ce a fost confirmat cu COVID / Directoarea spitalului: Situația este cauzată de creșterea foarte mare a numărului de cazuri. Doi medici infecționiști consultă o sută de pacienți
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a povestit reporterilor de la Turnul Sfatului cum a trebuit să aștepte zece ore în curtea Spitalului Județean Sibiu, după ce a fost confirmat cu COVID. Directoarea spitalului, Liliana Coldea, spune că această situație este cauzată de creșterea foarte mare a numărului de cazuri, în condițiile în care doi medici infecționiști consultă o sută de pacienți zilnic.
Bărbatul poveste că și-a dorit să plece la fiul lui în Viena și a trebuit să-și facă un test COVID-19. A fost testat pozitiv, deși era asimptomatic. După aproximativ o zi și jumătate a fost sunat de o persoană din cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, care i-a spus că trebuie să meargă la spital pentru investigații amănunțite. De la DSP a fost sunat în jurul orei 12.00, iar la spital a ajuns în jurul orei 14.00.
„Acolo începe adevărata epopee și cu cei de la DSP de unde a trebuit să primesc o decizie de carantinare și cu cei de la spital. Am ajuns la spital acolo unde se face triajul. Vreau să vă spun că trebuie să stai afară, deși este octombrie și vremea s-a răcit considerabil. Trebuie să stai afară cât durează tot triajul acesta și nu eram doar eu, erau și pacienți cu probleme, pacienți care nu se simțeau bine, pacienți cu febră. Chiar am lăsat pe cineva care avea febră să meargă înaintea mea. Durează patru ore până îți fac analizele de sânge. Am așteptat în curte, în picioare. Nu sunt scaune să stea oamenii jos. Toată lumea stătea pe o bordură, pe o țeavă din aceea de gaz, care pe unde putea. Și au fost în jur de 40 de persoane”, povestește pacientul.
„Ajuns la spital la ora 14.00 am ieșit de la medicul infecționist la ora 21.30. Am așteptat foarte mult până am intrat la medic, iar cei care au rămas, am înțeles că au scăpat dimineața”, mai spune bărbatul.
Medicul a decis că nu necesită internarea și că poate merge acasă să stea în carantină. Teoretic. Practic, pentru a putea părăsi spitalul, bărbatul avea nevoie de o decizie eliberată de cei de la DSP:
„Cu toate că medicul a decis că pot pleca acasă, pentru a face asta avem nevoie de o decizie de la DSP, care ar fi trebuit să ajungă în două ore, după cum mi-au spus cei de acolo. La 12 și 10 minute noaptea m-au anunțat că nu mai sosește decizia și că trebuie să aștept până dimineața. M-am supărat și am plecat acasă. M-am întors a două zi dimineață după decizie și am suportat mustrarea din partea doctorilor, dar n-aș mai fi putut să stau. Mi-a fost frig toată ziua, iar dacă aș fi rămas ar fi trebuit să aștept în față, afară. Ne spuneau că este cortul acela de triaj, dar ce să facă mai bine de 40 de oameni câți eram într-un cort cu trei paturi”
Contactată telefonic de reporterii Turnul Sfatului, dr. Liliana Coldea, managerul Spitalului Clinic Județean Sibiu spune că principalul factor al aglomerării și al timpului mare de așteptare este numărul mare de cazuri din ultimele zile. Medicul menționează faptul că sunt multe etape prin care un pacient trebuie să treacă, de la investigații, radiografii și tomografii toracice și până la dezinfectarea aferentă fiecărui pas.
„Așa cum există acel container pentru registratură și preluat pacienți, da, am luat în calcul ca în locul unde este acum cortul amplasat și în care sunt puși pacienții COVID, să fie adus un container care va fi încălzit, va avea spații de așteptare, astfel încât să putem să asigura toate condițiile și să reducem timpul de așteptare, pentru ca toți pacienții să fie mulțumiți. De fapt, asta este ideea, dar trebuie să ne gândim că nu avem decât doi medici infecționiști care consultă. Gândiți-vă că ei au peste 100 de pacienți. Încep lista de la 6.00 sau 6.30 și o termină în jur de 12.30, 13.00, după care își pregătesc tot ce au de pregătit, după care consultă. Vă imaginați ce încărcătură și ce muncă este pe un medic infecționist și noi avem doar doi. Și de asta trebuie să ținem cont”, a mai spus Liliana Coldea.
Citește integral pe Turnul Sfatului
Sursa foto: Facebook SJU Sibiu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii