Un sindicat al bugetarilor din domeniul cultural protestează la guvern alături de sindicatul funcționarilor și cere creșterea salariilor
Federația Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia, care reunește angajați bugetari din instituțiile de cultură, anunță că se alătură protestului de joi organizat la guvern de Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), potrivit unui comunicat.
Sindicaliștii din cultură reclamă ”inechitățile salariale” față de alte categorii de bugetari și cer o creștere de salarii.
CulturMedia reclamă faptul că ordonanța de urgență adoptată de guvern săptămâna trecută prevede doar o creștere de 10% a salariilor din respectivul sector, mult mai puțin decât cererea sindicatelor pentru o creștere de 20%.
”CulturMedia protestează față de recenta ordonanță de urgență adoptată, în care sărăciei i se mai dau 10 procente în două tranșe, în vreme ce alte categorii, susținute politic, au beneficiat de majorări salariale repetate, unele chiar nesolicitate”, arată sindicatul citat.
Reamintim că Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, manifestaţia fiind ”împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”. Sindicaliştii îl acuză pe premierul Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor ”care protestează legitim”.
Protestul din Piaţa Victoriei din Bucureşti este programat a se desfăşura între orele 11:00 şi 13:30, la acţiune urmând a lua parte membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).
CNS Cartel Alfa a anunţat că va sesiza la Organizaţia Internaţională a Muncii această situaţie, subliniind că ”angajaţii din administraţia publică, fie centrală, fie locală, au tot dreptul şi motivele să protesteze”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank