Un şofer din Hunedoara, dosar penal după ce a sărit din maşina aflată în mers. A avut o defecţiune la sistemul de frânare
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 36 de ani care a sărit în timpul mersului din autoturismul pe care îl conducea, deoarece s-a defectat sistemul de frânare, relatează news.ro
Incidentul a avut loc sâmbătă în oraşul Uricani din judeţul Hunedoara.
„La data de 19 august 2023, ora 11:00, un bărbat în vârstă de 36 de ani din oraşul Uricani, în timp ce conducea un autoturism pe un drum forestier, sistemul de frânare al autoturismului nu ar mai fi funcţionat, moment în care conducătorul autoturismului a încercat să introducă o treaptă de viteză inferioară însă nu a reuşit ceea ce l-a determinat să sară din autoturism”, a transmis IPJ Hunedoara.
Şoferul a fost preluat şi transportat de către un echipaj medical la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat IPJ Hunedoara.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu