Un șofer din Iași a fost amendat cu 1.160 lei și i s-a suspendat permisul pentru 130 zile, după ce a claxonat mașina poliției / Judecătorii i-au dat dreptate șoferului, ”a acționat cu simț civic”
Polițiștii l-au sancționat dur pe un șofer care și-a „permis” să le atragă atenția că încurcă traficul. L-au lăsat fără permis pe mai bine de patru luni și l-au amendat pentru un simplu claxon. În primă instanță, dispozițiile au fost considerate ca nejustificate de judecători, dar procesul încă nu s-a terminat, informează Ziarul de Iași.
Petrică A. s-a adresat Judecătoriei în septembrie anul trecut. Cu o săptămână înainte, se afla pe o stradă din Miroslava, la volanul mașinii sale. În fața sa, era oprită o mașină a poliției. Staționa neregulamentar, ceea ce îi obliga pe șoferi să calce linia continuă pentru a o putea depăși. La trecerea pe lângă autospecială, Petrică A. a claxonat, pentru a le atrage atenția polițiștilor că nu aveau luminile aprinse și încurcau traficul.
Polițiștii l-au oprit și l-au sancționat pentru folosirea abuzivă a claxonului și nerespectarea obligației de a sta în mașină în momentul redactării procesului-verbal de contravenție. În total, 1.160 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 130 de zile.
„Folosirea claxonului în acest context nu apare ca abuzivă, ci ca o atenționare de dorit pentru a evita evenimente rutiere cauzate de oprirea intempestivă a autospecialei de poliție”, au apreciat judecătorii.
Magistrații au reținut faptul că mașina poliției era oprită pentru controlarea unui participant la trafic. Acest lucru trebuia însă făcut pe acostament, într-o zonă în care nu i-ar fi încurcat pe ceilalți șoferi. Nu era vorba de o folosire abuzivă a claxonului, ci de spirit civic.
Procesul-verbal a fost anulat în totalitate, dar sentința Judecătoriei a fost contestată de Serviciul Rutier al IPJ. Apelul a intrat pe rolul Tribunalului, această instanță urmând să stabilească viitorul termen de judecată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.