Un sondaj al CNN arată că Harris este apreciată mai mult decât Trump după dezbaterea de marţi
Un sondaj prezentat de televiziunea CNN arată că vicepreşedinta Statelor Unite, democrata Kamala Harris, este văzută mai favorabil decât fostul preşedinte republican Donald Trump după dezbaterea televizată de marţi seara, în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din SUA, transmite Agerpres.
Rezultatele preluate de dpa arată că dintre cei chestionaţi 45% şi-au exprimat o opinie favorabilă despre Harris, faţă de numai 39% pentru Trump. Opiniile negative arată de asemenea un avantaj pentru vicepreşedintă: doar 44% aprecieri nefavorabile, faţă de 51% pentru contracandidatul care încearcă să revină la Casa Albă.
Trump a ieşit însă câştigător clar în domeniul economic, unde a părut mai competent decât Harris; scorurile celor doi au fost de 55%, respectiv 35%.
Sondajul a fost efectuat de o organizaţie de specialitate, pentru mai multe mass-media americane, inclusiv CNN, în rândul alegătorilor înregistraţi care au urmărit dezbaterea de la Philadelphia transmisă în direct de ABC.
Este posibil ca dezbaterea să nu fi avut efecte semnificative, apreciază dpa, menţionând că 82% din respondenţi au afirmat că confruntarea nu le-a influenţat intenţia de vot la scrutinul prezidenţial din noiembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii