G4Media.ro

Un startup susţinut de Porsche construieşte o fabrică mare de reciclare a…

Sursa foto: © Neydtstock | Dreamstime.com

Un startup susţinut de Porsche construieşte o fabrică mare de reciclare a bateriilor, pentru a stimula industria europeană de vehicule electrice

O fabrică mare de reciclare a bateriilor este construită în Germania de Cylib, un startup care vrea să reducă deşeurile de la bateriile pentru vehicule electrice care au ajuns la sfârşitul duratei lor de viaţă, relatează CNBC, transmite News.ro.

Cylib, care este susţinută de producătorul de maşini sport de lux Porsche şi producătorul de electrocasnice Bosch, a început luni lucrările la noul şantier din oraşul Dormagen, din statul federal german Renania de Nord-Westfalia.

Peste 180 de milioane de euro vor fi investiţi în această unitate de reciclare, care se va întinde pe o suprafaţă de 236.000 de metri pătraţi şi va produce baterii reciclate pentru industria vehiculelor electrice din Europa.

Cylib spune că fabrica sa va fi cea mai mare unitate de reciclare a bateriilor litiu-ion din Europa. Compania intenţionează să recicleze aproximativ 30.000 de tone de baterii aflate la sfârşitul duratei lor de viaţă, în fiecare an, aceasta urmând să fie mai mare decât cea mai mare fabrică actuală, Hydrovolt, un joint venture între producătorul suedez de baterii EV Northvolt şi compania Hydro, producătoare de aluminiu şi surse regenerabile, din Norvegia.

Hydrovolt are capacitatea de a recicla anual 12.000 de tone de baterii scoase din uz, conform site-ului Hydro.

Bateriile reciclate produse de noua unitate Cylib sunt de aşteptat să fie folosite de Porsche, care a investit în startup ca parte a unei runde de finanţare de 55 de milioane de euro, a declarat pentru CNBC o sursă familiarizată cu problema.

Sursa, care a preferat să rămână anonimă, deoarece informaţia nu este încă publică, a adăugat că planurile sunt încă în faze incipiente şi nu au fost încă oficializate.

Întrebat despre implicarea Porsche în proiect, un purtător de cuvânt al Cylib a spus că investiţiile de la parteneri precum Porsche sunt ”strategice”, adăugând că lucrează îndeaproape cu investitorii săi în ceea ce priveşte industrializarea proceselor şi parteneriatele comerciale.

Reciclarea bateriilor este o prioritate cheie pentru Uniunea Europeană, care caută să asigure dezvoltarea durabilă a bateriilor necesare pentru a alimenta tranziţia la vehiculele electrice.

Fondată în 2022 de antreprenoarea germană Lilian Schwich, soţul ei Gideon Schwich şi Paul Sabarny, Cylib foloseşte tehnici de recuperare pe bază de apă a litiului şi a grafitului, pentru a reutiliza materialele din bateriile care au ajuns la sfârşitul duratei de viaţă.

La începutul acestui an, firma a strâns 55 de milioane de euro din finanţare de la investitori, inclusiv firma de capital de risc axată pe climă World Fund, Porsche Ventures, Bosch şi DeepTech & Climate Fonds.

Cylib a spus că noua fabrică va deservi în primul rând clienţii din industria auto, producţia de baterii şi produse chimice.

Startup-ul vrea ca proiectul să fie primul dintre multe altele, cu alte facilităţi planificate în altă parte în Germania şi Europa, în următorii câţiva ani.

Noua facilitate este construită pe un teren dezafectat situat la Chempark, un spaţiu industrial folosit în principal de industria chimică.

Cylib a spus că locaţia este strategică, cu lanţuri de aprovizionare preexistente deja amplasate la faţa locului.

Operaţiunile fabricii sunt programate să înceapă în 2026.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...