G4Media.ro

Un student a fost condamnat la moarte în Pakistan pentru blasfemie, din…

Sursa foto: Pexels / Kindel Media

Un student a fost condamnat la moarte în Pakistan pentru blasfemie, din cauza unor mesaje transmise pe WhatsApp

Un tribunal din Pakistan a condamnat la moarte un student în vârstă de 22 de ani, acuzat de blasfemie din cauza unor mesaje pe WhatsApp, relatează bbc.com, potrivit News.ro.

Instanţa din provincia Punjab a declarat că tânărul a distribuit imagini şi videoclipuri cu caracter blasfemic cu intenţia de a jigni sentimentele religioase ale musulmanilor.

Un tânăr de 17 ani a fost condamnat la închisoare pe viaţă în acelaşi dosar. Amândoi au negat că au comis vreo încălcare a legii.

Blasfemia se poate pedepsi cu moartea în Pakistan. Unele persoane au fost linşate chiar înainte ca dosarele lor să fie judecate.

Plângerea a fost depusă în 2022 de către unitatea de combatere a criminalităţii cibernetice a Agenţiei Federale de Investigaţii din Pakistan (FIA) din Lahore.

Cazul a fost înaintat unui tribunal local din oraşul Gujranwala.

În hotărârea din această săptămână, judecătorii au precizat că tânărul de 22 de ani a fost condamnat la moarte pentru că a pregătit fotografii şi videoclipuri care conţineau cuvinte batjocoritoare la adresa profetului Mahomed şi a soţiilor sale.

Acuzatul mai tânăr a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a redistribuit materialul.

Tatăl condamnatului la moarte, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a declarat pentru BBC că a depus un recurs la Înalta Curte din Lahore.

Celălalt tânăr a fost condamnat la închisoare pe viaţă în loc de pedeapsa cu moartea, deoarece este minor, a precizat instanţa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...