G4Media.ro

Un student exmatriculat de la Facultatea de Drept, din grupul celor 45…

Foto: Pixabay

Un student exmatriculat de la Facultatea de Drept, din grupul celor 45 care au copiat la examen, va fi reprimit la cursuri după ce Tribunalul Constanța a suspendat decizia Universității București în cazul său. Decanul facultății: E o decizie provizorie

Tribunalul Constanța a decis suspendarea deciziei de exmatriculare a studentului Florin Alexandru Cartoafă, potrivit deciziei publicată pe portal.just.ro.

Cartoafă este unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați pe 2 martie de la Facultatea de Drept a Universității din București pentru că au fraudat mai multe examene.

Florin Alexandru Cartoafă este până acum singurul dintre aceștia care a atacat în instanță decizia de exmatriculare, potrivit surselor Edupedu.ro, care au adăugat că decizia de suspendare a exmatriculării, dată de Tribunalul Constanța, ar putea fi o premieră în sistemul de justiție.

În prezent, acesta este vicepreședinte al Federației Tinerilor din Constanța, ales în funcție în august 2020.

Mai exact, Cartoafă a dat în judecată Universitatea București la Tribunalul din Constanța și a solicitat suspendarea deciziei prin care se anulează rezultatele examenului de Teorie Generală a Dreptului din 2 februarie 2021, ora 18.00, pentru toate seriile anului I-IF și ID, apelând la articolul 14 din Legea 544/2004 a contenciosului administrativ.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Foto: pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Aaaa, daca este presedintele Federatiei tinerilor din Constanta, trebuie sa-l reprimeasca deoarece el are voie sa copieze. Ar fi bine sa se stie care sunt argumentele tribunalului.
    Altefel, vom fi nevoiti ca conchidem definitiv ca Romania este o tara condusa exclusiv de judecatorii cu salarii speciale si pensii speciale, care se pricep, ei la toate.

  2. Uite aici judecatori corecti si lipsiti de ipocrizie,au fost si ei studenti la Drept si stiu cum sta treaba cu examenele astea!

  3. Probabil judecatorii au tinut cont de Decizia CCR cu privire la fraudarea unui prejudiciu de pana la 100 000 lei.Rusine, trebuie sa placam cat mai repede din ROMANIA care a fost acaparata de multi plagiatori si penali.

  4. Harvard e cea mai bogata universitate din America. Cum au procedat ei intr-o situatie similara?

    https://en.wikipedia.org/wiki/2012_Harvard_cheating_scandal

    The 2012 Harvard cheating scandal involved approximately 125 Harvard University students who were investigated for cheating on the take-home final examination of the spring 2012 edition of Government 1310: „Introduction to Congress”. Harvard announced the investigation publicly on August 30, 2012.

    A teaching fellow noticed similarities between a small number of exams during grading in May 2012. The course’s professor brought the case to the Harvard College Administrative Board, which reviewed all final exams, leading to individual cases against nearly half of the 279 students enrolled in the class, almost two percent of the undergraduate student body.

    Government 1310: „Introduction to Congress” was led by assistant professor Matthew B. Platt in Spring 2010, 2011, and 2012. It developed a reputation as an easy course, receiving a high proportion of „easy” or „very easy” ratings in the Q Guide, Harvard’s collection of course evaluations. According to some Spring 2012 students, Platt immediately confirmed this reputation by promising 120 A’s and stating that attendance was optional. Grades were determined by four take-home exams.

    The similarities were first noticed in answers for the bonus short answer question „Describe two developments in the history of Congress that ostensibly gave individual MCs [members of Congress] in the House greater freedom and/or control but ultimately centralized power in the hands of party leadership.” Some students picked the „somewhat obscure” pair of the Cannon Revolt of 1910 and Henry Clay and „all the answers use the same (incorrect) reading of the course material in arguments that are identically structured.” Additional comparisons revealed possible collaboration on the other questions. The administrative board reviewed all exams over the summer and flagged roughly 125 for suspected collaboration. The suspects constitute nearly half of the 279 students enrolled in the class.

    On February 1, 2013, Smith revealed that „somewhat more than half” of the students were forced to withdraw „for a period of time” and „roughly half” of the remainder were put on disciplinary probation. For the majority of cases, the „period of time” is two semesters according to students. During their absence, students must „hold a full-time, paid, non-academic job in a non-family situation, for at least six consecutive months” before becoming eligible for readmittance.

  5. Ma-sa-i judecatoare.

    • Adevarat? E cumva un caz pentru sectia speciala?

  6. ,,Corb la corb nu-și scoate ochii” zice o veche vorbă din popor, care iată se potrivește mănușă acestor mafioți.

  7. Țineți minte numele acestui impostor! Peste mai puțin de 10 ani veți auzi de el că este unul dintre magistrații care achită sau condamna cu suspendare pe marii corupți sau va deveni ministru și, de ce nu, chiar prim-ministru, într-un guvern plin de corupți și impostori.

  8. Cei care comentati aici stiti voi exact cum a fost situatia sau va dati doar cu parerea ? Daca era 100 % adevarat ce sustine decanul facultatii atunci cind a luat decizia de exmatriculare acum Nu putea tribunalul sa ii conteste decizia .

    • Toată lumea stie cât de corupți sunt majoritatea judecătorilor. Sa nu-mi afirmi că mă-sa judecătoare nu a intervenit, că nu te cred.

  9. Sa ridice piatra si sa dea doar cei care nu au copiat niciodata in viata lor …….

  10. Succes Alexandru si sper sa se faca dreptate !

  11. Salut !
    Tentatia de a copia la examen este consecinta directa a mediului social in care traiesc studentii .
    Pueblo, in ansamblul sau, percepe ca bunastarea rapida a unei persoane ,are in subsol o evaziune, o furaciune, un trafic de influenta, mai pe intelesul tuturor. Acest mediu social in care, averea afisata este adesea ostentativa, este o sursa de inspiratie si pentru studenti. Omul de rand, in sinea sa, este convins ca, oricat ar munci si economisi , tot proletar ramane.
    Vedeti dv., societatea traieste intr-o continua confuzie existentiala, accentuind convingerea ca,…
    daca muncesti, nu ai timp sa castigi.

  12. Oare facultatea, profesorii aeu făcut totul ca la EXAMENE sa nu se poată copia? Sa se dea examen oral online nu se poate? Ba da! Dar nu mai e timp sa fii avocat, judecător, director inm și etc. Tradiție mare de la Năstase cu profi condamnați, nu-i asa? Pentru hoție trebuie să fii pedepsit, Dar, ești obligat sa preintimpini frauda. Fiți exemple morale și profesionale în fata studenților!!! Cum alte facultăți nu au avut astfe de cazuri?

  13. Dar în justiţie sunt la mare căutare oamenii de nimic, impostorii şi mincinoşii. Dosarul Ţăndărei? Dosarul Caracal? Dosarul Revoluţiei? Vi se pare că în România justiţia face dreptate? Magistratul care a dispus măsura e probabil la fel de cinstit ca impostorul-copiatorul-xerox. Cine se aseamănă se adună. Achită ei pedofili şi violatori… asta e nimica toată.

  14. Salut !
    In opinia mea, copiatul la examene, poate fi complet eliminat :
    Daca profesorii formuleaza subiectele de examen,altfel decat o fac acum simplist si comod, notiunea de copiat ar dispare!
    1. Formulati subiectele, individual pt fiecare student
    si repartizate aleator. Copiatul unul de la altul s-a eliminat.
    2. Formularea subiectelor , astfel ca, studentul sa poata veni la examen, cu ce vrea el , manuale, enciclopedii, tratate de orice dimensiune si in orice limba ! Exclus mijloace digitale si de comunicare in exterior. Asa facea un profesor al meu la Politehnica
    din Bucuresti .
    3. Exclus examene tip chestionar cu 2..3 casete de bifat; trebuie subiecte de sinteza care sa puna in evidenta pregatirea vasta a studentului.
    4. Se admite ca studentul sa solicite un singur alt subiect, cu depunctare 3 puncte.
    ..
    Desigur , profesorii vor avea ceva de lucru, dar, vor iesi si ei din letargie
    Acum, cred eu, nu se mai pune problema copiatului;
    cauta frate, daca te duce capul , ca daca nu te duce, tot ce ai adus cu tine, nu-ti va folosi la nimic.

  15. Daca sunteti atit de rigurosi ….. faceti mai intai curat in propria ograda si dati afara toti profesorii care au plagiat … sa vedem daca mai ramane cineva prin facultati ! Sau dreptatea este doar pentru catei !

  16. Cautati pe internet sa va lamuriti mai bine:
    ‘O studentă de la Drept rupe tăcerea după exmatriculare’