Un studiu a clarificat vechimea unei faimoase epave din largul Ciprului / Nava, lungă de aproximativ 14 metri, era construită din lemn cu înveliş de plumb

Atunci când oamenii de ştiinţă au excavat în anii 1960 epava unei străvechi corăbii comerciale greceşti în largul coastelor nordice ale Ciprului, ei au descoperit o uimitoare capsulă a timpului, datând dintr-o perioadă crucială a civilizaţiei din spaţiul mediteraneean, după moartea lui Alexandru cel Mare, informează Reuters joi, transmite Agerpres.

Însă stabilirea vechimii epavei Kyrenia cu un grad ridicat de precizie s-a dovedit a fi dificilă, iar unele dintre datările ştiinţifice anterioare au furnizat concluzii care au intrat în conflict cu dovezile arheologice. Cercetătorii au calculat acum această cronologie cu o nouă precizie, folosind tehnici îmbunătăţite, despre care au spus că pot fi aplicate pentru a data şi alte epave străvechi.

Analizând materia organică prelevată de pe epavă, inclusiv bârnele din lemn ale corabiei, migdalele din încărcătura acesteia şi o piesă de joc numită astragalus, făcută din os de animal şi folosită ca zaruri, ei au ajuns la concluzia că nava s-a scufundat în jurul anului 280 î.Hr. Este o dată puţin mai târzie decât estimările ştiinţifice precedente, dar ea se potriveşte mai bine cu dovezile arheologice.

Stuart Manning, profesor de arheologie clasică la Universitatea Cornell din Statele Unite, a spus că Kyrenia este „o corabie legendară din perioada elenistică timpurie, esenţială pentru istoria tehnologiei maritime antice”.

Nava, lungă de aproximativ 14 metri, era construită din lemn cu înveliş de plumb, cu un catarg purtând o pânză pătrată şi avea probabil la bordul său un echipaj de patru persoane. S-a scufundat la aproximativ 1,6 km de coastă. La bord se aflau aproape 400 de amfore – recipiente mari de ceramică cu două mânere -, unele pline cu migdale, iar altele probabil cu vin, alături de pietre grele de moară folosite ca balast.

„Probabil că se îndrepta spre sau dinspre Cipru, iar încărcătura – mai multe tipuri de amfore – sugerează că făcea comerţ în zona Mării Egee şi a Mediteranei de Est. Principala încărcătură cuprindea amfore de un tip asociat cu insula Rodos din sud-estul Mării Egee”, a declarat Stuart Manning, autorul principal al studiului publicat în revista PLOS ONE.

Folosind diverse probe, cercetătorii au stabilit că nava a fost construită în perioada 345 î.Hr.-313 î.Hr. şi s-a scufundat între anii 286 î.Hr. şi 272 î.Hr.

Moartea, în 323 î.Hr., a lui Alexandru cel Mare, care cucerise teritorii mari din regiunea mediteraneeană şi dincolo de ea, a dus la lupte regionale pentru putere. Ciprul a devenit o zonă disputată între succesorii lui Alexandru care domneau în regiunea Mării Egee şi cei din Egipt, cei din urmă câştigând controlul asupra insulei.

Rămăşiţele navei Kyrenia sunt expuse în prezent la un muzeu din Cipru.

„Epavele antice deţin mai multe surse unice de informaţii pentru arheologi în vederea reconstituirii trecutului uman. În siturile subacvatice, precum cel în care a fost îngropată nava Kyrenia, materialele arheologice se descompun mult mai lent. Ca urmare, materialele organice precum lemnul, seminţele şi frânghiile pot fi mult mai bine conservate decât pe uscat”, a declarat Brita Lorentzen, profesoară de antropologie la Universitatea din Georgia şi coautoare a studiului.

Descoperirea unei epave la mare adâncime în largul coastei Israelului, datând din jurul anului 1300 î.Hr., a fost anunţată săptămâna trecută.

„Navele au fost o sursă esenţială de transport în lumea antică, permiţându-le oamenilor să se deplaseze dintr-un loc în altul, să creeze reţele sociale şi să facă schimb de bunuri comerciale şi de idei. Conţinutul unei epave ne poate spune exact ce obiecte erau comercializate sau schimbate, unde şi cum se deplasau oamenii pe mare, ce grupuri de oameni erau în contact cu altele şi cum au fost afectate de aceste reţele sociale şi economice timpurii”, a declarat Brita Lorentzen.

Lemnul acestei nave a fost îmbălsămat cu zeci de ani în urmă folosind compusul chimic polietilen glicol (PEG) pentru a păstra lemnul pe uscat. Acest lucru a complicat utilizarea datării cu radiocarbon, o tehnică de determinare a vârstei unui obiect pe baza descompunerii în timp a unei forme radioactive de carbon.

„Adăugarea de PEG împiedică uscarea, micşorarea şi transformarea în praf a lemnăriei unei nave atunci când se află în afara apei. Dar acea substanţă conţine şi petrol, cu mult carbon provenit din resturi organice moarte de mult timp”, a declarat Brita Lorentzen.

Cercetătorii au elaborat metode îmbunătăţite de îndepărtare a PEG, astfel încât datarea cu radiocarbon să poată fi utilizată pentru lemn. De asemenea, ei au folosit datarea cu radiocarbon pentru migdale şi astragalus.

Analiza inelelor anuale de creştere ale copacilor ajută, de asemenea, la datarea artefactelor vechi din lemn. Cercetătorii au descoperit o discrepanţă într-un standard ştiinţific utilizat în analiza lemnului din acea perioadă pentru a converti măsurătorile de radiocarbon în date calendaristice pentru emisfera nordică şi l-au actualizat.

„Munca depusă în cadrul acestui studiu este relevantă pentru epavele străvechi în general”, a concluzionat Stuart Manning.