Un studiu genetic scoate în evidență dramele prin care au trecut oamenii din Europa în perioada Epocii de Gheaţă

Europa nu a fost un paradis cu climă blândă în timpul Epocii de Gheaţă, întrucât gheţarii uriaşi care acopereau regiuni întinse ale continentului au făcut ca multe zone să devină neospitaliere pentru oameni. Specia noastră – pe atunci nou sosită în Europa – a reuşit să reziste, însă cu mare dificultate, informează Reuters, citată de Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au prezentat miercuri o analiză a datelor genomice obţinute de la 356 de vânători-culegători care au trăit în această regiune a lumii cu 35.000 – 5.000 de ani în urmă, o perioadă care a inclus şi cel mai rece interval al Epocii de Gheaţă, care s-a manifestat cu 25.000 – 19.000 de ani în urmă. Analiza le-a permis să descifreze dinamica populaţiei preistorice din Europa, inclusiv deplasările grupurilor de oameni şi unele dintre principalele lor trăsături fizice.

În timp ce anumite populaţii au reuşit să supravieţuiască în părţi relativ mai calde ale Europei, precum Franţa, Spania şi Portugalia, altele au dispărut complet în Peninsula Italică, arată autorii acestui studiu. Cercetarea prezintă şi o nouă perspectivă asupra apariţiei unor caracteristici fizice, precum pielea deschisă la culoare şi ochii albaştri în rândul europenilor.

„Aceasta este cea mai mare bază de date genomice preistorice obţinute de la vânători-culegători din Europa”, a declarat paleo-geneticianul Cosimo Posth de la Universitatea Tubingen din Germania, principalul autor al noului studiu, ce a fost publicat în revista Nature.

„Ne împrospătează cunoştinţele despre felul în care fiinţele umane au supravieţuit Epocii de Gheaţă”, a adăugat peleo-geneticianul He Yu de la Universitatea Peking din China, coautor al studiului.

Europa era un teritoriu ocupat de Neanderthalieni, „verişorii” noştri robuşti şi cu arcade proeminente, însă ei au dispărut în urmă cu circa 40.000 de ani odată ce specia noastră, Homo sapiens, a început să se răspândească tot mai mult pe continent. Homo sapiens au apărut acum 300.000 de ani în Africa, apoi s-au răspândit în lumea întreagă, ajungând în Europa cu cel puţin 45.000 de ani în urmă.

Numeroase grupuri de vânători-culegători au colindat teritoriul european, vânând mamifere de talie mare, inclusiv mamuţi lânoşi, rinoceri lânoşi şi reni, şi culegând plante comestibile. În timpul celei mai reci perioade din Epoca de Gheaţă, cunoscută sub numele de „Ultimul Maximum Glaciar”, straturi de gheaţă denumite gheţari continentali acopereau jumătate din Europa, restul continentului având condiţii de tundră, cu un subsol îngheţat.

Singurii oameni care au supravieţuit celei mai grele perioade din Europa au fost vânătorii-culegători care s-au refugiat în regiuni ale Franţei şi în Peninsula Iberică, au dezvăluit autorii noului studiu. Peninsula Italică, despre care s-a crezut anterior că a fost un refugiu pentru oameni în acea perioadă, s-a dovedit a fi exact contrariul – toţi locuitorii ei au pierit.

„Este o mare surpriză să descoperim că oamenii au dispărut în Peninsula Italică”, a declarat un alt autor al studiului, Johannes Krause, directorul Institutului Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania.

Acea regiune a fost repopulată în urmă cu aproximativ 19.000 de ani de vânători-culegători veniţi din Balcani, care s-au răspândit apoi în toată Europa şi care, aproximativ cu 14.500 de ani în urmă, i-au înlocuit pe toţi oamenii care locuiau pe continent, au adăugat autorii studiului.

„Începând cu acum 14.000 – 13.000 de ani, clima a devenit mai caldă şi cele mai multe părţi ale Europei s-au transformat treptat în păduri, similare celor din zilele noastre”, a adăugat He Yu.

Indivizii Homo sapiens care au pătruns în Europa migrând din Africa aveau pielea închisă la culoare. Datele genomiale au arătat că o schimbare către pielea deschisă s-a produs în rândul europenilor acum 14.000 – 8.000 de ani, care s-a accelerat odată cu răspândirea agriculturii pe continent.

Anumite trăsături ale vânătorilor-culegători din Europa de Vest, cunoscuţi pentru ochii albaştri şi pielea deschisă, sunt diferite de cele ale omologilor lor din Europa de Est, care aveau şi ei pielea deschisă la culoare, dar ochii în nuanţe închise. Cele două populaţii au început să se încrucişeze cu aproximativ 8.000 de ani în urmă doar după ce primii fermieri veniţi în Europa din Anatolia i-au împins pe toţi vânătorii-culegători spre nord.

Datele genomice arată că populaţiile asociate cu cultura Gravettian, ce datează din urmă cu 34.000 – 26.000 de ani – cunoscută pentru anumite tipuri de instrumente din piatră, desene în peşteri şi mici sculpturi denumite „figurine Venus” – nu erau deloc omogene. În schimb, existau două populaţii în mare parte neînrudite care împărtăşeau anumite atribute culturale.

„O mare surpriză pentru mine a fost faptul că populaţiile Gravettian aveau doi strămoşi distincţi din punct de vedere genetic şi că unul dintre aceştia a dispărut din Europa”, a adăugat He Yu.