G4Media.ro

Un sucevean a dat de 53 de ori  examenul teoretic pentru permisul…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Un sucevean a dat de 53 de ori  examenul teoretic pentru permisul auto / De două ori a picat la proba practică

Un sucevean a dat de 53 de ori examenul la proba teoretică pentru obținerea permisului auto și a picat de fiecare dată, anunță prefectul Alexandru Moldovan, relatează Obiectiv de Suceava.

„Încercăm să venim în sprijinul școlilor de șoferi și să insistăm asupra importanței ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoștințe solide atât practice cât și teoretice. Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori”, a spus Alexandru Moldovan.

Și tot despre același sucevean, prefectul a spus că a dat și examenul la proba practică, de două ori și l-a picat.

„Cu toții ne dorim participanți la trafic care au cunoștințe temeinice”, a spus el, precizând că sunt persoane tinere cu vârste cuprinse între 19 și 44 de ani care nu reușesc să treacă examenele. „Un domn de 27 de ani a fost respins la proba teoretică de 10 ori și la cea practică de 12 ori, neprezentându-se de 4 ori. O doamnă 40 de ani a luat proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de 8 ori, tânăr de 22 de ani respins la proba teoretică de 8 ori, altul de 26 de ani respins la proba teoretică de 9 ori, persoană de 19 ani respinsă la proba teoretică de 6 ori, tot de 19 ani respins de 7 ori la proba teoretică. O doamnă de 44 de ani respinsă la proba teoretică de 12 ori”, a exemplificat prefectul.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...